Deputații neafiliați Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au fost lipsiți de imunitatea parlamentară la cererea Procuraturii generale. Cei doi parlamentari sunt acuzați de finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat, de spălare de bani și corupere pasivă. Deputații au respins acuzațiile ce li se aduc.
Cererile privind ridicarea imunității au fost semnate de către procurorul general interimar Ion Munteanu. Cei doi deputați vizați, nu au fost prezenți în sală.
Mai întâi, președintele Parlamentului a anunțat despre solicitarea în cazul deputatului neafiliat Irina Lozovan.
IGOR GROSU președintele Parlamentului: „Încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii cauzei penale în instanța de judecată penală, în privința deputatului în Parlamentul R Moldova, Irina Lozovan, pe faptul săvârșirii infracțiunii acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic, din partea unui grup criminal organizat. Spălarea banilor săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.
Au urmat cererile privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării în privința deputatului neafiliat Alexandru Nesterovschi.
El este învinuit de: „Corupere pasivă, adică pretinderea, acceptarea și primirea personal sau prin mijlocitor, de către o persoană cu funcție de demnitate publică de bunuri ce nu i se cuvin, pentru sine și pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale. Acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic, din partea unui grup criminal organizat. Finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali sau a participanților la referendum în modalitatea normativă. Pregătirea finanțării partidelor politice din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari”.
După ce cele 5 cereri au fost examinate în Comisia juridică, numiri și imunități, ele au fost prezentate în plenul Parlamentului.
Potrivit vicepreședintelui comisiei, ambii deputați au fost așteptați la ședință, însă Irina Lozovan ar fi refuzat audierea, iar Alexandr Nesterovschi a cerut să fie așteptat.
În ședința în plen, si-au făcut apariția procurorul general interimar Ion Munteanu și procurorul Anticorupție, Veronica Dragalin. Potrivit lui Munteanu, cauza penală în care figurează Lozovan a fost pornită în data de 28 iunie, iar ulterior, la 1 august, Procuratura Generală a dispus pornirea unei alte cauze penale.
ION MUNTEANU, procuror general interimar: „În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, Pavel Gârleanu este soțul deputatei în Parlamentul Republicii Moldova Irina Lozovan, iar împreună, în perioada 24 martie 2023 – 2 august 2023 au întreprins acțiuni în vederea determinării primarului orașului Ocnița, de a renunța la calitatea de membru al Partidului Socialiștilor din R Moldova și a adera la Partidul Renaștere, oferindu-i celui din urmă mijloace bănești cu promisiunea că Partidul Renaștere, are o susținere solidă din punct de vedere financiar. Primarul a denunțat acest fapt, organului de urmărire penală și a acționat în cotinuare la indicația organului de urmărire penală și a procurorilor”.
Portrivit lui Munteanu, Lozovan prin înțelegere cu unele persoane, ignorând normele legale privind reglementarea finanțării partidelor politice a acceptat finanțarea Partidului Renaștere din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor.
Ulterior, Muntean a cerut ridicarea imunității deputatului neafiliat Alexandr Nesterovschi.
ION MUNTEANU, procuror general interimar: „A acceptat și primit de la persoane nestabilite care acționau în interesul președintelui Partidului ȘOR, Ilan Șor, cât și de la alte persoane interpuse ce acționau în numele acestora, pentru sine și pentru alte persoane bani ce nu i se cuvin în sumă nestabilită pentru a părăsi fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Precum și câte 5 mii de dolari SUA lunar, echivalentul a 93 mii pentru exercitarea altor atribuții de serviciu în calitate de deputat în Parlamentul R Moldova în interesul președintelui Partidului Șor, Ilan Șor, acțiuni ce sunt în continuă derulare”.
Prezent în sală, Nesterovschi a respins acuzațiile ce i se aduc.
ALEXANDR NESTEROVSCHI, deputat neafiliat: „Niciodată nu am vorbit despre socialiști de rău, nu am scris niciun fel de cereri și nici nu planific să scriu despre ei ceva, chiar și acum, știind că ei stau în spatele acestor plângeri. Știind că ei au scris pe mine cereri pe colegii mei în instanță. Pentru prima dată în Moldova a apărut o echipă de oameni curajoși de pe flancul stâng care luptă, nu stă, nu bea ceai, dar merge înainte, își revendică drepturile și luptă pentru țara noastră. Noi am adunat peste 100 de mii de semnături în toată țara, atunci când eram goniți de Poliție, au distrus corturile noastre, băgau oamenii la închisoare pentru că aveau opinii critice. Atunci când voi ați trimis oamenii „angajați” care, de dimineața până seara stăteau la corturi țipau și șuierau. Noi am rezistat atunci”.
Partidul socialiștlor și partidul interzis ȘOR nu au comentat deocamdată acuzațiile lansate de către procurori. Nici, fostul deputat Ilan Șor nu a reacționat încă la învinuirile ce i se aduc.
Într-un final, cei doi deputați au fost lipsiți de imunitatea parlamentară cu votul majorității PAS.