Sub pretextul unei alerte cu bombă, oamenii legii au dat astăzi buzna în sediul unde reprezentanții partidului politic ȘANSĂ, inclusiv conducerea acestuia, organizează și susține conferințele de presă. Președintele formațiunii, Alexei Lungu, a declarat într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare că oamenii aflați în sediu au fost evacuați din clădire, iar la ieșire, acestora li s-a cerut anumite date personale de la poliție.
ALEXEI LUNGU, președintele partidului politic ȘANSĂ: „Am aflat că instituțiile de forță din Chișinău încearcă să intervină și să intre în sediul, în care Partidul ȘANSĂ și eu, organizăm conferințele de presă. Vor să intre și în biroul în care facem ședințele, înaintea conferințelor, împreună cu colegii și împreună cu cei din Consiliul de dezvoltare a țării. Partea cea mai dubioasă și neclară este că, potrivit vecinilor, potrivit oamenilor din blocurile și sediile alăturate, poliția ia datele de la colegii care ies din sediu, datele din buletin și-i notează sub diverse pretexte”.
Politicianul se arată convins că în spatele pretinsei alerte cu bombă și colectarea anumitor date de la oamenii aflați în sediu ar sta guvernarea PAS.
ALEXEI LUNGU, președintele partidului politic ȘANSĂ: „Este foarte clar că este o indicație dată de către cei de la guvernare pentru a ne intimida, pentru a intimida pe cei care sunt pe acest sediu. Sunt acțiuni agresive, total nedemocratice, total neeuropene. Condamn ceea ce se întâmplă în aceste clipe la acest sediu, Condamn ceea ce face actuala guvernare. Condamn ceea ce încearcă să facă actuala putere”.
De asemenea, acesta a îndemnat oamenii legii să nu acționeze în detrimentul valorilor democratice și normelor legale ale Republicii Moldova.
ALEXEI LUNGU, președintele partidului politic ȘANSĂ: „Aceste intimidări nu-și vor avea efectul, nu ne intimidează absolut pe nimeni și chiar dacă au luat anumite date din buletinele de identitate, este o acțiune cu un efect zero”.
Liderul partidului ȘANSĂ se arată convins că asemenea descinderi au loc tradițional, înaintea alegerilor locale.
ALEXEI LUNGU, președintele partidului politic ȘANSĂ: „Voi reveni ulterior cu alte declarații și cu alte detalii, în urma acestor percheziții și acestor intimidări, descinderi, acțiuni alogice și agresive, pe care le întreprind oamenii instituțiilor de forță”.
Deocamdată, nimeni din garnitura guvernamentală nu au comentat acuzațiile aduse de Alexei Lungu.
În seara zilei de 20 septembrie, aproximativ la orele 18:00, mai multe surse media au scris că polițiștii ar fi fost informați despre faptul că la fostul sediu al Partidului Democrat din Moldova (PDM) ar fi amplasat un obiect explozibil.
„Acum seara am primit un apel la 112 în care am fost informați că pe strada Bulgară 43 ar fi amplasat un obiect explobil. Ceea ce ține despre partide politice, noi intervenim oriunde este cazul. Chiar nu punem accent pe al cui sediu este și ce locație este. Noi intervenim conform protocolului, pentru că sunt și în clădire oameni, și în clădirile adiacente”, a menționat Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol în cadrul Inspectoratului General de Poliție pentru zdg.