O barcă din lemn, care ar putea avea o vechime de câteva secole sau chiar o mie de ani, a fost găsită în apele râului Nistru. Descoperirea a fost făcută de un bărbat din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi. Monoxila urmează să ajungă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, a declarat directorul Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic.
Igor Bîzgan, autorul descoperirii, spune că a dat de obiectul vechi în urmă cu trei ani, doar că l-a scos la suprafață acum pentru că abia în acest an a reușit să adune suficienți bani cât să procure utilajele de care avea nevoie.
IGOR BÎZGAN, locuitor al satului Puhăceni: „Am depistat o barcă, am văzut doar jumătate de metru din ea, maxim un metru. Am investit bani, am procurat tot ce este necesar, pompa, și am decis să o scot din apă. Au trecut trei ani, m-am apucat de lucru și am scos-o”.
Experții au estimat, din start, după gradul de uzură a lemnului, că barca are în jur de o mie de ani. Date exacte despre piesă vor fi cunoscută însă după ce aceasta va fi supusă unor studii.
VLAD VORNIC, directorul Agenției Naționale Arheologice: „Este o barcă lucrată dintr-un singur trunchi de copac, probabil stejar, cu o lungime de peste 7 metri și 20 centimetri. O barcă de tip monoxilă și judecând după lemnul bărcii, ne dăm seama că are o vechime destul de mare, sute de ani. Însă pentru a să se putea determina datarea, cronologia acestei bărci sunt necesare studii interdisciplinare și datări cu metode radiocarbon. Noi, specialiști în conservarea lemnului avem puțini, dar sunt contactați specialiștii de la Suceava și vor veni în curând, însă acum se vor face măsuri de conservare”.
Cel care a făcut legătura cu specialiștii de peste Prut este șeful sectorului arheologie al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Gheorghe Postică.
GHEORGHE POSTICĂ, arheolog și istoric medievist: „Această barcă va fi preluată și dusă la Chișinău, la muzeul Național de Istorie, unde va fi expusă după proceduri de conservare și restaurare, în sala centrală a muzeului. Cred că va fi una dintre piesele de top ale muzeului nostru. Vreau să vă spun că este o descoperire de excepție pentru noi, pentru Republica Moldova, fiindcă asemenea obiecte de patrimoniu se întâlnesc foarte rar”.
În Moldova mai există două astfel de piese, spune directorul Agenției Naționale Arheologice. Una dintre ele, sau mai bine zis doar jumătate, se află la Muzeul de Istorie şi Etnografie regională din Bender, descoperită, de asemenea, întâmplător, în anul 1992.
VLAD VORNIC, directorul Agenției Naționale Arheologice: „În momentul când s-a încercat scoaterea ei de sub ape, s-a rupt în jumătate și avem acolo doar o jumătate de barcă, cealaltă jumătate rămânând sub ape. Și deja în 2012 când era creată Agenția, la Măcărești, deja pe Prut, a fost descoperită o altă barcă, lucrată dintr-un trunchi și acea barcă a ajuns la Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni. E o piesă foarte veche, datările cu radiocarbon arată că ar avea aproape 1000 de ani, monoxila de la Tighina, Bender ar avea vreo 500 de ani. Urmează deja să vedem de când datează și această barcă de la Puhăceni”.
Conducerea Agenției Naționale Arheologice recomandă tuturor celor care găsesc obiecte vechi să o anunțe imediat, pentru extragerea lor cu grijă și pentru prevenirea deteriorării.