Incident grav raportat vineri dimineață într-o școală din județul Harghita. Un urs a intrat în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc. Autoritățiile au luat decizia de a ucide animalul, scrie fanatik.ro.
Panică într-un liceu din România: un urs a intrat în curtea unității. Animalul a fost împușcat
Evenimentul a fost consemnat în curtea Liceului Tehnologic Venczel Jozsef. Animalul a apărut în zonă în timp ce elevii se aflau la cursuri. Forțele de intervenție spun că ursul nu a putut fi tranchilizat.
Ulterior, după ce a încercat să fugă, un vânător chemat la fața locului l-a omorât. Bors Bela, viceprimarul din Miercurea Ciuc, a explicat că aceasta a fost cea mai sigură opțiune.
Oficialul spune că s-a luat decizia pentru a nu pune în pericol viețile sutelor de elevi aflați la acea oră în incinta instituției, ale cadrelor didactice şi ale cetățenilor care locuiesc în împrejurimi.
”Conform procedurii, prima opțiune era alungarea, a doua tranchilizarea și a treia împușcarea. Dat fiind faptul că ursul se afla chiar în curtea liceului Venczel Joszej, pe un copac, la 30 de metri de școală și deja sute de elevi erau în școală, iar după gardul școlii se află case particulare, deci nu aveam opțiunea de a-l alunga sau tranchiliza, astfel era necesar să procedăm la împușcarea ursului.
Totul s-a desfășurat în condiții de siguranță și în așa fel nu a fost nimeni în pericol. Dacă am fi recurs la altă procedură, era posibil ca toată lumea să fie în pericol, așa că comisia a hotărât în unanimitate că ursul trebuie împușcat.
Împuşcarea a avut loc la ora 07:40 minute de către vânătorul de la asociaţia cu care Primăria municipiului Miercurea Ciuc are contract. A fost de față și medicul veterinar și, bineînțeles, de la Primărie, domnul primar Korodi Attila și eu”, a afirmat viceprimarul, pentru Agerpres.
Uciderea animalului a adus reacții diferite în social media
Cum era de așteptat, decizia de a ucide ursul a adus discuții în contradictoriu în online. Viceprimarul a mai spus că animalul devenise agresiv în momentul în care echipa de intervenție s-a apropiat de el.
Unii internauți aplaudă decizia și spun că siguranța elevilor a primat. ”Foarte bine! Doar nu o să sacrificăm elevii pentru a salva ursul…..”, scrie un bărbat din Baia Mare pe Facebook. ”Ursul dorea să coboare de pe copac și să fugă. Asta nu au lăsat oamenii și l-au împușcat”, este de părere un alt user, din Iași.