Directorul ”Sputnik Moldova”, Vitalii Denisov, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova, pe un termen de 10 ani. El a fost dus la aeroport cu ordin de deportare și expulzat din țara noastră. Inspectoratul General pentru Migrație afirmă într-un comunicat că restricția i-a fost aplicată pentru ingerință în treburile interne ale țării. Orizont TV a reușit să discute cu Denisov chiar în momentul când avionul, la bordul căruia se afla jurnalistul, decola spre Moscova.
În nota informativă emisă de Inspectoratul General pentru Migrație se spune că un cetățean rus de 56 ani a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani și îndepărtat sub escortă de pe teritoriul țării.
”Măsura a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale statului, fapt care-i pune în pericol securitatea informațională”, se mai spune în comunicat. La baza acțiunii a stat legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, care spune că o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfăşurat, desfăşoară ori în privinţa acesteia există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
Am reușit să luăm legătura cu Vitalii Denisov chiar în momentul în care avionul în care se afla decola spre Moscova. Jurnalistul ne-a spus că azi dimineață, ofițerii serviciului de migrație au mers la domiciliul său, lau urcat într-o mașină și l-au dus imediat la aeroport cu ordin de deportare.
VITALII DENISOV, directorul Sputnik Moldova: ”Profund mirat că eu, o singură persoană încă și jurnalist, reprezint pericol pentru securitatea națională a unei întregi țări. Niciodată nu am propagat războiul.N-am reușit să adun nimic. Mi-au acordat doar două minute ca să-mi iau lucrurile și m-au adus la aeroport de acasă la ora șapte dimineața”.
Jurnalistul mai spune că acasă i-a rămas singur animalul de companie.
VITALII DENISOV, directorul Sputnik Moldova: „-Spunți-mi, vă rog, familia dvs este cu dvs acum?
-Nu. Ei erau cu mine, însă acum două zile au plecat la Moscova din motive de sănătate. Am un motan care a rămas singur în apartament. El rămâne a fi prizonier pe conștiința guvernării”.
Am telefonat și la agenția Sputnik Moldova pentru un comentariu, dar conducerea acesteia a refuzat să-l ofere și ne-a direcționat către biroul central de la Moscova. Mai târziu, cu o reacție la subiect a ieșit purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU MIGRAȚIE:
Conform art. 55 a Legii nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfăşurat, desfăşoară ori în privinţa acesteia există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică”.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Autoritățile au toleranță zero împotriva știrilor false. Instituția din care făcea parte cetățeanul respectiv se ocupa constant cu atacuri informaționale, cu minciună, propagandă și dezinformare. Mesajul nostru este unul clar. Vom continua să protejăm interesele cetățenilor R Moldova, depinde de fiecare dintre noi, de întreaga societate, indiferent de ideologia politică sau limba pe care o vorbim, să nu permitem nimănui să ne dezbine sau să ne slăbească țara prin intermediul propagandei și conținuturilor malițioase”.
A reacționat la cele întâmplate și comunicatorul Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
MARIA ZAHAROVA, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe: „Este doar o verigă din lațul atitudinei inadecvate a autorităților moldovenești față de principiile democratice. Ei pur și simplu nu înțeleg ce însemnă democrație, ce însemnă libertatea de exprimare, drepturile și libertățile jurnaliștilor. Să scrie și să declare despre democrație puterea moldovenească poate, însă în practică ei asta nu pot și nu pot să o relizeze și să o implimenteze în practică”.
Cetățeanul rus, Vitali Denisov, activa în calitate de administrator al „Sputnik Moldova” din martie 2023. Anterior, el a condus Agenția din Osetia de Sud și pe cea din Azerbaidjan.
Amintim că Sputnik Moldova a fost interzis pe teritoriul țării noastre, începând cu 26 februarie 2022, la inițiativa directorului SIS pentru că ar incita la ură și război, acuzații respinse de administrația agenției.
Amintim că în 26 iulie Republica Moldova a expulzat 45 de diplomați ruși. Decizia Chișinăului vine după o investigație jurnalistică din care reiese că pe clădirile misiunii diplomatice sunt amplasate antene, capabile să colecteze informații sensibile pentru securitatea țării. Ministerul de Externe de la noi consideră absolut inacceptabile orice acțiuni de spionaj și ingerințe străine în afacerile interne ale Republicii Moldova, despre care spune că reprezintă o sfidare directă la adresa suveranității și securității naționale a statului nostru. La rândul său, convocat pentru a oferi explicații cu privire la presupuse acțiuni de spionaj, ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a declarat că antenele de pe acoperișul sediului ambasadei ar fi de mult timp nefuncționale. Cu privire la presupuse acțiuni de spionaj, purtătorul de cuvânt al diplomației ruse, Maria Zaharova, a declarat anterior că sunt o fantezie care nu are nimic în comun cu realitatea.
Anterior, MAEIE a precizat că personalul Ambasadei Rusiei nu este expulzat, ci i-a fost cerută părăsirea Republicii Moldova în scopul asigurări egalității diplomatice. Totuși, diplomația rusă a calificat ulterior decizia Chișinăului ca fiind o mișcare neprietenoasă, despre care a spus că, fără îndoială, va avea consecințe asupra relațiilor rusomoldovenești.