Rețelele de transport a gazelor din Republica Moldova vor fi operate de către Vest-moldtransgaz, companie deținută de Transgaz România și BERD. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale. Potrivit autorităților, separarea companiilor producătoare, de transport, distribuție și furnizare a gazelor face parte din Pachetul energetic III, angajament al Republicii Moldova față de Comunitatea Energetică.
Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, între Moldovatransgaz – compania-fiică a Moldovagaz, și Vestmoldgaz a fost semnat un contract de locațiune a rețelei de transport a gazelor naturale. Pentru a intra în vigoare, contractul urmează a fi avizat de către Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică.
”Ca și în cazul sincronizării pieței energiei electrice cu cea continentală, consumatorii casnici nu vor simți în vreun fel această schimbare pe piața de gaze”, a spus ministrul Energiei, Victor Parlicov la ședința CSE. El a mai adăugat că acordul încheiat înseamnă o transparentizare a pieței gazelor, creșterea credibilității pentru traderi și furnizorii europeni, dar și prețuri mai bune, generate de competiție.
Potrivit deciziei, Vestmoldtransgaz va prelua în locațiune și va opera rețeaua de transport a gazelor naturale pe termen de 5 ani. De asemenea, va prelua prin succesiune contractele actuale de deservire tehnică, încheiate de către „Moldovatransgaz”. „Vestmoldtransgaz” a fost certificată de către ANRE în calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale care deține gazoductul „Iași-Ungheni-Chișinău”. Acționari ai Vestmoldtransgaz sunt Transgaz din România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.