Condiții deplorabile în cel puțin două cămine de la Universitatea de Stat. Mobilă veche și distrusă, saltele murdare, pereți jerpeliți, dușuri și toalete dezgustătoare și gândaci de bucătărie. În asemenea condiții sunt nevoiți să locuiască tinerii, cazați în căminele 2 și 4. Unii studenți refuză să locuiască acolo, iar alții sunt nevoiți să accepte. Responsabili ai universității spun că vor efectua lucrări capitale de reparație abia la anul viitor și că tinerii vor locui temporar în căminele vechi.
Mai în glumă, mai în serios, studenții care au locuit anul trecut în căminul numărul 2 al Universității de Stat și-au deplâns condițiile în care și-au petrecut primul an de facultate.
Maria spune că a rămas dezamăgită de starea în care se află clădirea și camerele de locuit. Cu pereții și tapetele roase, paturi vechi și saltele murdare, scaune și mese jerpelite, dulapuri care stau să cadă și, pe lângă tabloul dezolant din camere, în băi și toalete domnește igrasia și rugina, iar prin bucătării mișună gândacii, spun tinerii.
„Acolo tot timpul era frig, pe la geamuri sufla vântul, mai ales iarna. Căldura o conectau târziu. Erau insecte. Tapetele rupte, tot timpul. Singurul lucru bun de acolo erau oamenii”.
Studenta spune că pentru nimic în viață nu s-ar întoarce să mai locuiască acolo, iar acest tablou dezolant este și anul acesta, mai spune Maria.
„La bucătărie întotdeauna este curat, bine și dispune de aragaz de lux. Băile noastre sunt cele mai bune, avem chiar și masaj acvatic”.
„În anul trecut au schimbat aragazurile, ceea ce a fost bine, dar ar fi trebuit să schimbe și dușurile sunt trei țevi deasupra crează un fel de hidromasaj. Toaleta, la fel, este foarte rece, este un gaură în perete și nu este niciun geam, nimic. Întreg complexul de pe Tighina este de groază”.
„Dușul este pentru întreg căminul și asta nu este bine, se forma coadă la el. Grupul sanitar nu arăta prea bine, toaletele la fel, în unele sunt gropi în podea, așa ca spartanii”.
Un gust amar i-a lăsat traiul din cămin și lui Alexandru. Băiatul, venit din Ocnița, a locuit în căminul numărul 4, la fel de vechi și cu aceleași condiții degradante, spune el.
„Am locuit acolo anul trecut, sunt camere așa și așa, dar sunt și de groază. Saltelele sunt putrede, din timpurile sovietice, iar în unele camere mișună insectele”.
Tot în căminul numărul 4 a fost repartizată în anul curent și această studentă. Fata spune că a fost să vadă condițiile, dar refuză să locuiască acolo.
„Acolo sunt gândaci, paturile sunt rupte, dulapurile deteriorate, încăperea e foarte întunecoasă, geamurile sunt vechi, au crăpături unele prin care suflă vântul. Eu nu aș putea să locuiesc acolo”.
Responsabili de la Universitatea de Stat recunosc că în unele cămine condițiile sunt proaste și spun că repară în fiecare an câte unul sau două blocuri.
VICTOR GÎRLEA, șef Departament Social, USM: „Căminul nr.2 am vrut să-l închidem pentru reparație, în acest an. Acolo cazăm doar studenții care semnează cereri că sunt de acord cu condițiile. Le-am spus, timp de o lună noi o să vă mutăm în alt cămin în care sunt locuri bune. Studenții singuri ne-au rugat să le oferim un spațiu în care să locuiască o lunp-două, până o să-i aranjăm”.
Potrivit lui Victor Gîrlea, lucrările de reparație în blocurile vechi au început din acest an. La căminul numărul 1 se pune acoperiș nou, iar căminul numărul 2 va fi renovat la anul viitor. În alte cămine se fac lucrări cosmetice.
VICTOR GÎRLEA, șef Departament Social, USM: „Sunt reparații capitale și sunt cele curente. Noi am vopsit anul acesta în căminele 19, 3, 16. Aproape toate camerele au fost vopsite total, în căminul 19 am reparat toaletele, camerele de baie, bucătăriile, dar nu reușim”.
Un loc de cazare în căminele vechi costă 450 de lei pe lună.
În prezent, 4 blocuri în care locuiesc studenții necesită reparații capitale, mai spune Victor Gîrlea.