Este anchetă la Spitalul Județean din Satu Mare după moartea unui nou-născut, în cursul lunii aprilie. Avocatul familiei spune că Mateo a avut capul zdrobit la naștere, lucru care reiese și din raportul medico-legal. Potrivit expertizei necroptice, care a fost finalizată de curând, moartea copilului a fost violentă, mai spune acesta. De cealaltă parte, managerul spitalului susține că decesul ar putea avea drept cauză o afecţiune rară, scrie News.ro. Cert este că, după moartea copilului, medicii din Oradea, acolo unde a fost transportat de urgență nou-născutul, au sesizat Poliţia, care a deschis un dosar penal, scrie digi24.ro.
Mateo a venit pe lume la începutul lunii aprilie 2023, în Spitalul Județean Satu Mare. O sarcină de 40 de săptămâni, monitorizată permanent de medici, fără complicații și care anunța o naștere normală, povestește avocatul familiei.
„În sala de naşteri nu se ştie exact ce s-a întâmplat, cert este că fătul nu a putut fi extras şi atunci, susţine mama, s-ar fi făcut mai multe manevre de a fi apăsată prin toate părţile, cu coatele, de mai multe persoane, de a se încerca extragerea fătului cu sau fără anumite instrumente, asta rămâne de stabilit, fiindcă lucrurile nu sunt foarte clare şi ancheta este în faza incipientă. Cert este că acel copilaş, în momentul în care a fost extras, a avut capul zdrobit”, a declarat avocatul familiei, Răzvan Doseanu, pentru Medika TV.
A doua zi după naștere, pentru că starea micuțului s-a agravat, s-a luat decizia ca acesta să fie transportat la Oradea. În urma analizelor amănunţite, medicii ar fi stabilit că Mateo avea leziuni grave în zona capului, fracturi craniene şi hemoragie cerebrală. Copilul a decedat în spitalul din Oradea.
„Raportul de expertiză necroptică (…) are nişte concluzii clare: moartea minorului a fost violentă. Ea s-a datorat şocului hipovolemic, consecinţă a fracturării complexe de boltă de craniu cu hematom epicranian masiv şi hematom subdural. Cu ocazia autopsiei medico-legale se constată leziuni traumatice la nivelul extremităţii cefalice, echimoză frontală, infiltrări hematice, hematom epicranian, fractură la nivelul boltei de craniu, hemoragie extradurală şi aşa mai departe. Concluzia este că leziunile au survenit în cursul naşterii şi s-au putut produce printr-un mecanism complex care include corpuri dure, de exemplu degete, instrumente obstetricale şi eventual lovire de corpuri şi suprafeţe neregulate”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu.
De cealaltă parte, managerul Spitalului Judeţean Satu Mare, Ioan Adrian Marc, spune că femeia a stat în travaliu mai multe ore.
„Este o primă naştere a femeii în cauză. S-a internat în jurul orei 1 noaptea şi a fost un travaliu destul de lung, până a doua zi la ora 14.00. A fost o naştere naturală, nu a fost o naştere instrumentată sau chirurgicală. În schimb, imediat după naştere, din relatările medicilor care au asistat, am înţeles că a fost necesară o oarecare reanimare pentru că fătul a pus probleme imediat după naştere, nu ştiu care este cauza, nu pot să mă pronunţ. Ştiu doar că această reanimare a avut loc şi s-a stabilizat situaţia nou-născutului. Ulterior, din păcate, această situaţie s-a deteriorat şi, din câte am văzut că este consemnat, la aproximativ 18 ore a fost solicitat transferul spre o maternitate de gradul 3, cea din Oradea”, a precizat Marc pe news.ro.
Potrivit medicilor specialiști, evoluţia proastă a bebeluşului s-ar fi putut datora unei afecţiuni rare.
„În opinia lor, nu se datorează unei culpe medicale. (…) Din informaţiile lor şi ce avem noi în analiză şi am transmis aceste informaţii către instituţiile abilitate, se consideră că această evoluţie şi reanimarea s-ar datora unei afecţiuni, din câte am înţeles, care se poate să fie foarte rară. Lucrurile încă sunt prematur de a fi concluzionate”, a spus Ioan Adrian Marc pentru sursa citată.
Potrivit jurnaliștilor de la PresaSM, moartea bebelușului a dus la deschiderea unui dosar penal pentru ucidere din culpă. Vizați de ancheta procurorilor ar fi cinci angajați ai Secției de Obstretică-Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Satu Mare: trei medici, o asistentă medicală şi o moaşă.