Noi detalii cu privire la subiectul excluderii interpretei Geta Burlacu din lista interpreților care urmează să evolueze la concertul de Ziua Independenței. Reprezentanții Filarmonicii declară că ordinul care ar interzice prezența artistei pe scena din centrul capitalei ar veni de sus – de la ministrul Culturii sau de la consilierul său Boris Cremene. Cei doi neagă însă acuzațiile.
Contactat de noi, Marian Stîrcea, directorul artistic al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” ne-a declarat că instituția pe care o reprezintă a invitat-o pe Geta Burlacu să evolueze pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, însă mare i-a fost mirarea când a aflat joi că artista a fost exclusă de pe listă. Potrivit lui, decizia ar fi fost luată din interiorul ministerului Culturii, după ce interpreta a apărut într-un video alături de primarul Ion Ceban.
MARIAN STÎRCEA, director artistic Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”: „Eu am înțeles că ei au mari divergențe între Primărie și ministerul Culturii, care au început ceva timp cu strada Pietonală care a redevenit și în genere, cred că cuiva nu-i ajunge minte, acolo la minister și de asta se întâmplă ceea ce se întâmplă. Noi am aflat că a intervenit ceva de mai sus, de deasupra noastră… doamne ferește, noi o respectăm foarte mult pe Geta, este o interpretă bună, interesantă. Dar vedeți ce se întâmplă, cuiva permanent ceva nu-i place. Noi am colaborat cu ea mai mult. Bineînțeles că ea dacă a fost inclusă în concert cu colectivul nostru, cu orchestra simfonică, bineînțeles că s-a discutat, s-a vorbit. Nu era vorba de o discuție, să stăm, să vorbim – vii, cânți? Da, vin, cânt cu mare plăcere de Ziua Independenței cu orchestra Filarmonicii. Noi, prietenește, nu discutăm multe. Și când colo, ne-am pomenit într-o situație foarte și foarte tâmpită”.
Întrebat de noi cine i-ar fi putut reproșa Getei Burlacu că trebuie să se plimbe mai puțin cu Ion Ceban prin autobus, așa cum a scris artista pe Facebook, în postarea în care a făcut public subiectul, Marian Stârcea ne-a spus că fraza ar putea veni de la doi oameni de la Ministerul Culturii.
MARIAN STÎRCEA, director artistic Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”: „Sau Boris Cremene sau ministru Prodan. Esența nu o cunoaște nimeni de ce așa s-a întâmplat, fiindcă ceva s-a întâmplat și după culisele acestui eveniment și cred că reacția a produs la minister această situație…e ceva straniu. Chiar dacă Geta îl sprijină pe domnul Ion Ceban pentru alegerile locale, nu are nimic asta cu Ziua Independenței, evoluarea în PMAN și un artist care merită să fie audiat, să fie dat la o parte și să nu participe”.
În replică, Boris Cremene, consilierul ministrului Culturii, declară că Geta Burlacu a fost exclusă din listă deoarece a fost modificat formatul concertului.
BORIS CREMENE, consilierul ministrului Culturii: „Oamenii care s-au ocupat de acest concert au stabilit că noi nu putem să întindem acest concert 4 ore. Concertul trebuie să se încheie, conform legii la ora 22:00. Mai mult nu putem să încălcăm legea. S-a restrâns formatul până la format academic. Ce nu a fost academic a picat din program. Că s-a plimbat cu primarul, e dreptul ei și nu are nimic una cu alta. Ministrul Prodan a lipsit din țară și nu a discutat nici el și nici eu cu Geta Burlacu. Într-o acuzație trebuie aduse și niște probe. (musca) 01.43-01.46 Nimeni nu a discutat de la Ministerul Culturii cu Geta Burlacu, punct”.
Ne-am adresat după un comentariu și la ministrul Culturii, dar Sergiu Prodan ne-a scris într-un mesaj că nu a văzut declarația lui Marian Stîrcea și nu o poate comenta. El ne-a îndemnat să ne adresăm la directorul Filarmonici, Svetlana Bivol, precizând că ea este responsabilă de elaborarea și realizarea conceptului artistic al evenimentului pe segmentul de muzică academică. Inițial, Svetlana Bivol, ne-a spus că este ocupată, menționând că va reveni ulterior cu un apel, lucru care însă nu s-a mai întâmplat. Mai apoi, dumneaei nu a mai răspuns la telefon.
Amintim că, miercuri, interpreta Geta Burlacu, care urma să evolueze la concertul din 27 august, organizat de Guvern, a scris pe Facebook că a fost exclusă din lista artiștilor. Potrivit cântăreței, decizia ar fi fost luată după ce ar fi apărut într-un video alături de primarul general al capitalei, la prezentarea noii rute de autobuz spre Dumbrava, acolo locuiește Geta Burlacu.
Am întrebat-o pe interpretă cine a invitat-o să evolueze de Ziua Independenței și de unde a aflat că a fost exclusă din listă, dar Geta Burlacu a evitat să ne dea mai multe detalii.
GETA BURLACU, artistă: „Este ok. atâta cât am spus. (musca) 01.38-01.44 Nu mai vreau să vorbesc despre asta, doar atât cât am scris pe Facebook”.
Joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului spunea că după postarea apărută în spațiul public și verificările cu echipa organizatorică s-a constatat că la definitivarea programului a fost ajustată secțiunea care se referă la interpreții din diasporă unde autoarea figura ca reprezentanta din Marea Britanie. Executivul a mai menționat că decizia în cauză nu are nicio legătură cu pretinsă activitate politică admisă de interpretă și niciun reprezentant al Guvernului sau Ministerului Culturii nu i-a imputat acesteia activitatea sa din spațiul public”.