Un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani a vrut să se distreze cu maiestuosul jet de apă ce țâșnește cu 200 de km/oră din fântâna simbol Jet d’Eau, de la Geneva. Arteziana este cunoscută pentru puterea cu care aruncă apa, la o înălțime care ajunge la 140 de metri. Tânărul a ignorat avertismentele, scrie digi24.ro.
După ce a ajuns luni seara la bariera de acces a fântânii Jet d’Eau, în pofida semnului care interzice apropierea de arteziană, tânărul a încercat mai întâi să-şi pună faţa pe orificiul din care ţâşneşte apa cu aproximativ 200 km/oră, aruncând în aer 500 de litri de apă pe secundă, potrivit datelor Serviciilor Industriale ale Genevei (SIG), care gestionează celebrul ”monument” din oraş.
Ce a urmat, este previzibil. Tânărul a fost aruncat violent în spate. Dar asta nu l-a descurajat. După ce şi-a revenit, a decis să se împace cu apa și să ia jetul în braţe.
De această dată, forţa apei l-a aruncat câţiva metri în aer după care a căzut pe dalele din jur, apoi a aterizat în apă.
Poliţia a fost alertată de martori și a încercat să îl ajute.
”Agenţii au venit să ceară întreruperea jetului de apă, de urgenţă, pentru a-l putea căuta”, declară un martor.
Poliţiştii ”l-au salvat şi l-au ridicat” în ambarcaţiunea lor, a anunțat mai târziu purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Geneva, Aline Dard.
🇨🇭 Un jeune homme a été hospitalisé après avoir placé sa tête sur le puissant jet d’eau de #Genève. Les 500 litres/s à 200 km/h l’ont projeté en l’air avant qu’il ne retombe. Expérience dangereuse à ne pas reproduire ! #Sécurité pic.twitter.com/S63SyOpd7S
— Néo Actu (@ActuNeo) August 23, 2023
Acesta a fost preluat de o ambulanţă și dus la Spitalul Universitar din Geneva, dar starea sănătăţii tânărului este necunoscută momentan.
SIG au anunţat că urmează să depună plângere, aşa cum procedează în mod sistematic în cazul încălcării perimetrului de securitate.
Fântâna Jet d’Eau a fost construită în 1886 și a fost adăugată în patrimoniul turistic al Genevei în anul 1891. În timp, aceasta a devenit un simbol al orașului, datorită frumuseții sale și spectacolului care încântă turiștii. Dar acest spectacol are un rol important pentru funcționarea orașului: fântâna eliberează și ține sub control presiunea instalațiilor hidraulice din Geneva.