Adunarea Generală a Procurorilor s-a încheiat fără a fi aleasă noua componență a Consiliului Superior al Procurorilor. Decizia a fost luată după solicitarea a trei procurori, care nu au trecut evaluarea Comisiei pre-vetting pentru funcția de membru în CSP, dar în privința cărora Curtea Supremă de Justiției a dispus reevaluarea.
Șapte procurori, care au trecut evaluarea pre-vetting, urmau să lupte pentru cele cinci locuri rezervate reprezentanților procuraturii în Consiliul Superior al Procurorilor. După schimbările făcute de majoritatea PAS în Legea cu privire la Procuratură, CSP va fi compus din 11 membri, față de 13 câți erau anterior. Șase locuri revin reprezentanților altor autorități, sau ai societății civile, procurorii rămânând în minoritate. Procurorul general interimar, Ion Munteanu a declarat la începutul ședinței că evenimentul este foarte important pentru activitatea și viitorul Procuraturii. El a venit și cu un mesaj către colegii săi.
ION MUNTEANU, procurorul general interimar: „Îndemn pe fiecare să fim constructivi, să fim activi, să fim siguri că pbțiunile care urmează să le expunem în cadrul exercițiului de vot reprezintă convingerea și voința personlă dictată de prioritățile instituționale și interesul justiției în general. La fel, rog să conștientizați impactul evenimentului de azi asupra funcționalității și eficienței sistemului procuraturii și a sistemului justiției”.
Prezentă la întrunire a fost și ministrul Justiției, care după modificările finale la Legea Procuraturii, rămâne în componența CSP până în anul 2026, la fel ca și avocatul poporului, care va activa până în ianuarie 2024. Se întâmplă chiar dacă GRECO, Grupul de State împotriva Corupției, a recomandat excluderea lor, cu scopul de consolidare a independenței sistemului judiciar supus reformei.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: „Reforma justiției și lupta cu fenomenul corupției sunt o necesitate vitală pentru întreaga societate și constituie angajamentul central al parcursului de integrarea în Uniunea Europene. Societatea așteaptă să avem împreună progrese efective. Noi, Ministerul Justiției, am oferit și vom oferi sprijinul necesar pentru perfecționarea instrumentelor cu care să activați, dar în același timp trebuie să pledăm împreună pentru aplicarea uniformă a legii și a practicilor în domeniu”.
După ce adunarea a fost declarată deliberativă, fiind înregistrat un număr de 467 de participanți, trei dintre aceștia, care nu au trecut evaluarea externă, au cerut amânarea alegerii membrilor CSP, asta deși marți, Curtea de Apel a emis o decizie prin care le-a respins solicitările. Propunerea celor trei a fost acceptată. și urmează a fi examinată la adunare. Cu detalii la subiect vom reveni în jurnalele următoare. Menționăm că, potrivit statutului său, Consiliul Superior al Procurorilor asigură numirea, transferarea, promovarea în funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare faţă de procurori.
CRISTINA GLADCOV, procuror: „Noi fiind trei candidați, am trecut toți pașii ce ține de Pre-vetting și, ulterior, contestarea în instanța de judecată și la etapa actuală suntem trei candidați care nu avem o decizie, nu suntem evaluați. Legea prevede că poate fi convocată Adunarea Generală Procurorilor pentru organizarea alegerilor doar atunci când au fost evaluați toți candidații înscriși”.
ANATOLIE GÎRBU, procuror: „Aceste alegeri trebuie să fie legale, legitime și corecte. Conform ultimilor modificări la legea procuraturii, membrii CSP sunt aleși nu pe 2 sau 4 ani, dar pe 6 ani, așa că alegerile trebuie organizate în așa fel ca nici procurorii, nici societatea și nici alți actori publici să nu aibă îndoieli ca aceste alegeri au fost libere și corect”.
Într-un final, 258 de procurori din cei 467, prezenți la Adunare, au decis să susțină demersul clor trei colegi, astfel că întrunirea a fost amânată. Potrivit statutului său, Consiliul Superior al Procurorilor asigură numirea, transferarea, promovarea în funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare faţă de procurori.