Președintele Maia Sandu îl acuză pe Ilan Șor că în spatele lui ar sta Federația Rusă. Potrivit șefului statului, prin intermediul său, Moscova ar încerca să dăuneze proceselor democratice din țara noastră la alegerile locale din toamnă. În replică, fostul deputat afirmă că echipa sa este condusă doar de poporul Moldovei.
Într-un interviu pentru Radio France International, Maia Sandu a fost întrebată dacă există semnale legate de eventuale provocări și încercări de destabilizare în toamnă. Șeful statului a spus că autoritățile trebuie să fie gata pentru toate scenariile.
Potrivit ei, s-au schimbat încercările de destabilizare din partea Federației Ruse.
”Există aceste riscuri în cazul grupării Șor. Aceasta este folosită de Federația Rusă pentru ca să dăuneze proceselor democratice din R.Moldova și cu banii Federației Ruse se încearcă cumpărarea alegătorilor din R.Moldova. Instituțiile noastre trebuie să fie mai vigilente decât până acum. Mă refer la Comisia Electorală Centrală și nu doar, așa încât să se asigure condiții corecte și să se asigure legalitatea finanțării campaniilor electorale. () Răspunsul nostru este vigilență din partea instituțiilor, vigilență din partea cetățenilor. Dar cetățenii trebuie să se informeze din surse sigure și să facă o alegere în vederea construirii unor localități și a țării în care să se simtă ei bine. Cetățenii ar trebui să iasă la vot întrucât de votul lor depinde cum vor fi administrate localitățile, cum va fi viitorul lor”, a precizat șeful statului.
În replică, Ilan Șor a negat acuzațiile aduse de Sandu în adresa sa și a acuzat-o de falsificarea alegerilor.
ILAN ȘOR, fost deputat: „Pe noi ne conduce, doar că e vorba de poporul Republicii Moldova și nimeni altcineva. Toți banii pe care eu îi cheltuiesc și îi investesc în Moldova fie sunt bani câștigați de mine în alte țări, fie bani alocați de filantropi, care doresc să reconstruiască și să renască Moldova. Prin declarația de astăzi, Maia Sandu certifică ceea ce noi știam și fără asta, și anume că Maia Sandu pregătește o falsificare masivă a alegerilor locale”.
Moscova deocamdată nu a venit cu o reacție la subiect. Anterior, Kremlinul a negat că s-ar implica în treburile interne ale Republicii Moldova și a catalogat îngrijorările și declarațiile Chișinăului în acest sens drept „fără temei”. Am încercat să aflăm o reacție din partea Președinției referitor la acuzațiile privind falsificarea scrutinului din toamnă, dar responsabilii de acolo ne-au spus că instituția prezidențială nu comentează declarațiile. Reprezentanții partidului de guvernare susțin că acuzațiile lui Ilan Șor nu sunt adevărate.
OLESEA STAMATE, deputat PAS: „Cel care falsifică alegerile este tocmai Ilan Șor, cel care a demonstrat cum se cumpără alegătorii și voturile”.
Reprezentanții CEC au declarat pentru Orizont TV că organul electoral organizează alegerile strict în conformitate cu prevederile Codului Electoral, iar comisia se conduce în organizarea alegerilor și de legislația conexă.
ALEXANDRU BERLINSCHII, secretar CEC: „Comisia Electorală CVentrală își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu Codul electoral și a legislației conexe. Noi avem o activitate transparentă. Toate ședințele Comisiei, materiale pe care le examinăm, sunt expuse public, respectiv, ne facem munca în conformitate cu prevederile legale”.
Comisia Electorală Centrală a anunțat anterior că 60 de partide politice, din cele 77 înregistrate de Agenția Servicii Publice, pot participa la alegerile locale generale din toamnă. Astfel, printre formaţiunile care îşi pot înainta candidaţii la scrutin se numără, „Partidul Acțiune și Solidaritate” PSRM, PCRM, Partidul Politic „Partidul Nostru”, Partidul „RENAŞTERE” şi altele. Partidul Politic „ȘOR”, care a fost scos în afara legii, nu va putea participa la scrutin. Astfel, potrivit legii, dreptul de a desemna candidați pentru scrutinul din toamnă îl au partidele care s-au înregistrat până la stabilirea datei desfășurării acestuia. În cadrul exercițiului electoral vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali. Campania de promovare va începe la data înregistrării concurenților electorali, dar nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua votării. Potrivit CEC, alegerile locale generale din 5 noiembrie vor costa bugetul de stat în jur de 178 de milioane de lei.