Ministerul Educației și Cercetării susține decizia autorităților din Ialoveni de a nu deschide câte o clasă de a X-a în 5 instituții de învățământ. Astfel, elevii din Ruseștii Noi, Văsieni, Horești, Mileștii Mici și Zîmbreni, care vor să facă ciclul liceal, vor trebui să facă naveta în satele vecine. Părinții sunt nemulțumiți de situație și cer autorităților să găsească o soluție astfel încât copiii să-și continue studiile aproape de casă. Un grup de părinți au mers să semnaleze problema la Parlament.
Autoritățile din Educație, din raionul Ialoveni a cerut opinia Ministerului de resort după ce au văzut că în cinci școli ar putea deschide doar câte o clasă de a zecea, având în vedere numărul de cereri depuse, și nu două, așa cum prevede Metodologia de admitere a elevilor în învățământul liceal, adoptată în anul 2017.
Potrivit Direcției Generale Educație Ialoveni, numărul elevilor este sub cel recomandat de 22 în clasele din mediul rural, iar rata de promovabilitate în 4 din cele 5 instituții vizate nu atinge 100%.
În consecință, Ministerul a susținut decizia de a nu deschide clase de liceu și de a desemna liceul din satul Bardar și pe cel din Țipala în calitate de instituții zonale spre care vor trebui să facă naveta copiii doritori de a continua învățământul liceal.
„Se recomandă încadrarea elevilor din celelalte instituții, condiția fiind asigurarea transportării gratuite a elevilor de către autoritățile publice locale, în caz de necesitate”, menționează reprezentanții instituției, într-un comunicat.
Distanța pentru transportarea elevilor variază între 4 km și 12 km. Părinții copiilor vizați de deciziile autorităților nu sunt de acord cu acestea.
„Eu nu sunt de acord ca să-mi i-au copilul din sat, unde eu achit impozite și să meargă în școală străină”.
„Băiatul mi-a spus: mamă, nu va fi clasă, dar vrea să fie în sat, aici la noi, nu să mă duc în altă parte cu copilul”.
„S-a adus la cunoștință că Consiliul Raional Ialoveni va asigura transport pentru elevii din Văsieni, Rusești, pentru a se deplasa la Bardar. Bine, să fie asigurat acest transport, dar oare nu îngrădim accesul copiilor de a participa la secții sportive, cercuri, ore opționale, pentru că nu poate transportul să aștepte fiecare elev în parte”.
Un grup de părinți a mers să le vorbească și deputaților despre problema lor și să-i roage să ia atitudine.
„Suntem obligați să ducem copii într-un alt grup de copii în care el nu se simte confortabil. Asta-i psihica copilului distrusă, în primul rând, în al doilea rând, nu la toți bugetul familiei le permite să pe tot parcursul anului să-i asigure bani de buzunar. Lui îi trebuie o chiflă, un ceai, creierul nu lucrează când se gândește la mâncare”.
În plus, părinții cer autorităților să schimbe de la 18 la 15 numărul necesar de copii pentru formarea unei clase liceale.
„Pentru că la momentul actual toate trei instituțiile au numărul necesar de elevi și toate au posibilitate să deschidă clasă liceală pentru a păstra copii în localitățile noastre rurale, pentru că exodul este cel pe care-l cunoaștem și tinerii care pleacă nu mai au șansă să revină atunci când își fac studiile în altă parte și totodată știți bine că cine deschid eo școală deschide o pușcărie”.
Unul dintre deputații PAS le-a promis oamenilor să abordeze subiectul cu autoritățile locale din raionul Ialoveni.
PETRU FRUNZE, deputat PAS: „Vom discuta cu reprezentanții comisiei raionale Ialoveni pentru identificarea unei soluții, deoarece nu este bine ca în prag de an școlar, copiii și părinții să fie puși în situația în care să nu mai aibă posibilitatea să se înregistreze la studii, mai lult să studieze într-un liceu în care nu vor, pentru că fiecare are dreptul să aleagă în ce liceu să-și facă studiile”.
Șeful Direcției Generale Educație Ialoveni, Ion Scutaru, a declarat pentru Orizont TV că autoritățile încearcă să găsească cele mai bune soluții pentru această problemă.
ION SCUTARU, șeful Direcției Generale Educație Ialoveni: „Una dintre criteriile care nu sunt întrunite este și numărul mic și nu neapărat mic, dar și media mică la copii care vin în procesul de încadrare în procesul de învățământ liceal. Soluții se găsesc pentru fiecare instituție de învățământ, chiar dacă nu a întrunit condițiile. Noi încercăm împreună cu ministerul să găsim cele mai bune soluții, pentru ca fiecare elev care și-a dorit să continue studiile în învățământul liceal să poată să o facă”.
În raionul Ialoveni cu statut de liceu sunt 15 instituții de învățământ.