Asociația Forța Fermierilor a ieşit din nou la protest. Potrivit fermierilor, decizia a fost luată pentru că autoritățile nu și-au onorat promisiunile și nu au îndeplinit revendicările, spun manifestanții. Mai mult, agricultorii declară că nici şedinţa cu prim-ministru Dorin Recean pe care au cerut-o săptămâna trecută nu a avut loc. Între timp, Executivul a aprobat procedura de acordare a ajutorului unic pentru fermierii micro și mici, afectați de consecințele crizelor din 2022.
Fermierii s-au adunat la ora 10:00 în faţa Guvernului, înainte de a începe ședința Executivului.
ALEXANDRU SLUSARI, director executiv Forţa Fermierilor: „Suntem astăzi la 14 august, de la 27 iulie nu au fost alocați banii, nu a fost repartizată motorina. Până acum nu au fost aprobate nici măcar acele două regulamente. După aprobare, procedura de publicare, de depunere a dosarelor, de alocare a banilor durează. Când o să se întâmple toate acestea? Fiindcă nicio revendicare de a noastră nu a fost îndeplinită și prim-ministrul nu a vrut să discute cu agricultorii, noi suntem nevoiți să reluăm protestele”.
Agricultorii susţin că deocamdată este vorba despre un protest de avertizare, dar dacă nu vor fi auziți de autorități, vor reveni cu tehnica în Piața Marii Adunări Naționale.
„Vom veni din nou aici cu tractoarele, în centrul Chişinăului. Altă ieşire din situaţie nu avem”.
„Vom veni aici. Ce să facem altceva?”.
„Suntem în prag de faliment o sumedenie de agricultori. Dacă la nord încă conform umedităţii şi precipitaţiilor s-a strâns o radă mai mare, totuşi, sinecostul nu a acoperit nici acolo, dar în partea de sud şi centru este cu mult mai rău”.
Am solicitat un comentariu de la Guvern. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Vodă ne-a scris într-un mesaj că autoritățile nu au comentat deocamdată acțiunile asociației respective. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Agriculturii, Daniela Turculeţ ne-a spus că Regulamentul privind ajutorul pentru fermierii afectați de consecințele crizelor din 2022 și Regulamentul privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern, destinat suportului agricultorilor afectați de seceta din 2022 au fost elaborate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, pentru a oferi suport tuturor agricultorilor din țară, iar documentele urmeayă a fi aprobate la şedinţa de Guvern.
Între timp, Guvernul a aprobat procedura de acordare a ajutorului unic pentru fermierii micro și mici, afectați de consecințele crizelor din 2022.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare: „Scopul proiectului este de a sprijini fermierii afectaţi de seceta severă din 2022 şi crizele înregistrate în regiune prin prin acordarea unui ajutor extern sub formă de motorină. De ajutor vor beneficia fermierii a căror recoltă a culturilor din fitotehnie a fost afectată de secetă 50% şi mai mult, conform actelor de constatare. Ajutorul sub formă de motorină va da posibilitate fermierilor să pregătească solul pentru roada anului 2024 şi să desfăşoare campania de recoltare a culturilor de grupa a doua”.
Ce ţine de ajutorul financiar, acesta va fi acordat fermierilor care au pregătit solul și au însămânțat culturi de prima grupă, ce stau la baza produselor social importante, dar și în componența furajelor pentru animale, a mai menționat ministrul.
Prețul oferit pentru aceste tipuri de mărfuri nu acoperă investițiile, iar fermierii riscă să nu-și poată realiza angajamentele contractuale. Ajutorul urmează să fie calculat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în baza cererilor depuse. Modul de calculare se va efectua după identificarea suprafețelor eligibile per solicitant și a coeficientului de categorie, în funcție de suprafețele gestionate, se mai spune în proiect.
Directorul executiv al Forţei Fermierilor și-a exprimat regretul că regulamentele au fost aprobate sub presiunea protestului.
ALEXANDRU SLUSARI, director executiv Forţa Fermierilor: „Este ceea ce este. Din păcate, era nevoie de acest protest pentru a soluţiona problema care trebuia să fie soluţionată demult”.
Mai mult, Slusari declară că fermierii vor insista şi pe instituirea moratoriului, până în 31 decembrie curent, la penalitățile și comisioanele pentru credite.
ALEXANDRU SLUSARI, director executiv Forţa Fermierilor: „Faptul că cu întârziere au fost aprobate regulamentele înseamnă că bani şi motorină o să ajungă la agricultori peste o lună, nu mai devreme. Ce vor face ei până atunci sub presiunea creditorilor, vin băncile, organizaţiile de microfinaţare, furnizori de inputuri, pot fi cereri de insolvabilitate… ce vor face ei toată această perioadă până când o să aştepte acest mic ajutor? Este nevoie de moratoriu din punctul meu de vedere, noi trebuie să insistăm mai departe pe moratoriu”.
La sfârșitul lunii iunie, fermierii au anunțat că suspendă protestele până în data de 1 august. Atunci Forța Fermierilor a înaintat Guvernului trei revendicări, îndeplinirea cărora au solicitat să fie făcută până în 1 august. Este vorba de identificarea banilor pentru alocarea compensațiilor fermierilor micro, mici și mijlocii, în valoarea de 3000 lei per hectar de culturi de primă grupă.
Aducerea din România a motorinei tot pentru această categorie de producători, care au suferit de pe urma secetei de anul trecut și introducerea, prin decizia CSE, a unui moratoriu până în 31 decembrie curent la penalitățile și comisioanele la credite. Vizați sunt cei la care ponderea cerealelor și oleaginoaselor în structura producerii este cel puțin 90 procente.