CNN a publicat vineri un sondaj care arată că majoritatea cetățenilor americani se opun autorizării de către Congres a unor noi fonduri destinate susținerii Ucrainei în războiul cu Rusia. Datele sondajului arată diferențe de opinie pe acest subiect între electoratul democrat și cel republican, scrie digi24.ro.
Însă, pe ansamblu, 55% dintre americanii chestionaţi consideră că SUA nu ar trebui să aloce fonduri suplimentare pentru Ucraina, faţă de 45% care sunt de acord cu autorizarea de către Congres a unor noi astfel de fonduri.
De asemenea, 51% dintre cei chestionaţi în sondaj cred că Washingtonul a făcut deja destul pentru a ajuta Ucraina, în timp ce 48% consideră că ar trebui să facă mai mult.
Într-un sondaj asemănător efectuat la sfârşitul lunii februarie 2022, în primele zile ale invaziei ruse în Ucraina, 62% dintre participanţi apreciau că Washingtonul trebuie să sprijine mai mult această ţară.
De atunci, diviziunile partizane s-au lărgit, majoritatea alegătorilor democraţi şi, de cealaltă parte, majoritatea celor republicani regăsindu-se acum în tabere opuse asupra rolului SUA în războiul din Ucraina.
Simpatizanții republicani cer să nu fie acordate fonduri noi Ucrainei
Astfel, 71% dintre simpatizanţii republicani cer să nu fie acordate noi fonduri Ucrainei şi 59% estimează că Washingtonul a făcut suficient pentru a ajuta Kievul în acest război. În rândul simpatizanţilor democraţi, majoritatea afirmă opusul, 62% cer să fie oferite noi fonduri Ucrainei şi 61% cred că SUA trebuie să facă mai mult pentru Ucraina.
Dar fiecare dintre aceste două mari tabere de alegători, republicană şi democrată, este la rândul ei divizată, în funcţie de orientarea ideologică. În privinţa ajutorului financiar suplimentar pentru Ucraina, democraţii cu orientare liberală sunt de departe cei mai înfocaţi susţinători, 74% dintre ei susţinând acest ajutor, faţă de 51% în cazul democraţilor moderaţi sau conservatori. În rândul republicanilor, peste trei sferturi, 76%, dintre cei conservatori resping continuarea susţinerii financiare a Ucrainei, opinie manifestată în rândul a 61% dintre republicanii moderaţi sau liberali.
Sondajul a fost efectuat pentru CNN de către centrul SSRS în perioada 1-31 iulie, pe un eşantion reprezentativ de 1.279 de persoane, cu o marjă de eroare de 3,7%.