Un fost viceprimar al municipiului Chișinău a fost trimis pe banca acuzaților pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Procuratura Generală spune că urmărirea penală în privința lui a fost finalizată și expediată în instanța de judecată.
Conform materialelor din dosar, fostul viceprimar, încălcând legea, a semnat un act de urbanism prin care a permis construirea unui complex multifuncțional de divertisment. Se menţionează că au fost încălcate prevederile Codului Funciar, în special, societatea cu răspundere limitată nu avea dreptul de deținere sau posesie a unui teren situat în sectorul Rîșcani.
În plus, lipsea şi avizul pozitiv al Asociației de gospodărire a spațiilor verzi.
De asemenea, inculpatul a semnat și a eliberat unei alte societăți comerciale autorizația de construcție prin care a permis construirea unui obiectiv prin reducerea suprafeței spațiilor verzi.
Aceste fapte, se mai arată în comunicatul de presă, au cauzat un prejudiciu material în mărime totală de 883 mii lei, dintre care 715 mii este valoarea lotului de teren, iar 168 mii – în rezultatul reducerii spațiilor verzi.
Inculpatul riscă până la 10 ani de închisoare.
Procuratura nu dă numele, dar, potrivit presei, este vorba despre Nistor Grozavu. Mai mult, fostul funcționar a declarat pentru Agora că pe terenul menționat în dosar a existat o construcție neterminată care a fost vândută altui proprietar. Contractul de vânzare – cumpărare ar fi fost confirmat prin instanța de judecată.
„Cât despre certificatul de urbanism, prin acesta nu se produc careva efecte. Funcția actului este să informeze beneficiarul proiectului ce și în ce condiții ar putea să facă acolo. Cât despre limitarea spațiilor verzi, acest scuar până astăzi nu are delimitate hotarele. Când vor fi hotare fixe, atunci se poate vedea dacă e ceva în neregulă”, a spus Nistor Grozavu.