Legionarul Arslan Safarmatov, învinuit în dosarul cu droguri de 6,7 mil. lei a fost plasat în arest la domiciliu pe 30 zile. Decizia a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Chișinău, Sediul Ciocana, după examinarea demersului procurorilor de aplicare a arestului preventiv, anunță PCCOCS, citat de Unimedia.INFO.
„Procuratura specializată urmează să examineze motivația judecătorului din încheierea al cărei dispozitiv a fost pronunțat, astfel încât să determine oportunitatea contestării acesteia.
Între timp, urmărirea penală continuă, iar persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, se menționează în comunicatul instituției.
Procurorii PCCOCS au venit cu detalii despre descinderile din apartamentul din Chișinău al lui Arslan Safarmatov, unul dintre moldovenii înscriși în Legiunea Internațională a Ucrainei. Astfel, PCCOCS au menționat că perchezițiile au avut loc într-un dosar de trafic de droguri din Ucraina, de circa 6,7 milioane lei, la sfârșitul lui februarie curent.
Descinderi în apartamentul din Chișinău al lui Arslan Safarmatov, unul dintre moldovenii înscriși în Legiunea Internațională a Ucrainei, care anul trecut, în luna noiembrie, au transmis un mesaj de amenințare celor „care au vrut să răstoarne guvernarea PAS”. Perchezițiile sunt efectuate de PCCOCS.
La începutul lunii noiembrie 2022, un grup de moldovenii aflați în Ucraina, ce luptau în război contra Rusiei, au adresat un mesaj veteranilor care au luptat în războiul de pe Nistru din anii 1991 – 1992 și persoanelor „care îi îndeamnă să se răscoale contra actualei guvernări”.
„Stimați cetățeni ai RM și cei care vor să răstoarne guvernarea în țară, să nu vă împingă păcatul să faceți acea răsturnare de situație și de putere în țară. Suntem 200-300 de moldoveni, dar în urma noastră este Legiunea internațională, în care sunt 22-25 de mii de soldați pregătiți și profesionali și atnci acești alde Șor, Dodon, Cavcaliuc și toată compania o să vrea să stea la pușcărie, dar credeți-mă, că nu veți avea șansa asta.
Și la prietenii noștri care pun la cale diferite proiecte și mai ales ca finii domnului Plahotniuc și alții, nu încercați, și din mormânt vă scoatem, o să vă îngropăm, o să vă scoatem și iarăși o să vă îngropăm. Oameni buni, nu vă lăsați manipulați de acești hoți”, declara atunci Arslan Safarmatov.