După plecarea lui Vasile Leu, noul director interimar al Termoelectrica este Iurie Rozlovan, un angajat al întreprinderii. Acesta a fost prezentat azi de ministrul Energiei, într-o conferință de presă. Victor Parlicov a spus că ceea ce-l recomandă pe Rozlovan în noua funcție este experiența de muncă și faptul că știe cum decurge întregul proces de funcționare a Termoelectrica.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „A fost propus și l-am propus personal pe dl. Rozlovan și a fost propus cu sarcini foarte, foarte concrete pe care le are de realizat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe termen scurt d-lui trebuie să asigure intrarea în sezonul de încălzire și pregătirea întreprinderii de sezonul de iarnă. Ca iarna care vine sa stăm liniștiți, să avem căldură, să nu avem întreruperi, să nu avem sabotaj pe intern, că se mai întâmplă. La fel va trebui sa facă o revizie la tot ce ține de achizițiile efectuate la Termoelectrica și vânzările de active la Termoelectrica”.
Potrivit ministrului Energiei, noul director interimar de la Termoelectrica are la dispoziție maximum două săptămâni sa vină cu o propunere de modificare a structurii organizatorice, să-și aleagă echipa cu care să meargă înainte și pentru care va purta răspundere personală.
IURIE ROZLOVAN, noul director interimar Termoelectrica: „După cum s-a spus eu am lucrat la Termocom, la Termoelectrica din momentul fondarii. Cunosc întreprinderea din interior foarte bine. Toate sarcinile pe care le-a trasat dl. ministru el le cunosc, le accept, îmi sunt foarte clare. Ce este de făcut în perioada următoare și în plan îndelungat îmi este absolut clar. Este o provocare pe care am acceptat-o”.
Rozlovan a fost întrebat și dacă va investiga cazul păcurii îngropate.
IURIE ROZLOVAN, noul director interimar Termoelectrica: „Noi nu știm dacă acolo este îngropată păcură sau nu, dar trebuie să vedem ce s-a întâmplat”.
Astăzi, înainte de ședința extraordinară a guvernului, ministrul a remarcat că principala problemă a incidentului cu îngroparea păcurii pe teritoriul întreprinderii Termoelectrica este faptul că a fost tăinuit.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „Da, din câte cunosc a fost demarată şi o anchetă internă, dincolo de asta mai există şi organele de anchetă care vor interveni pe acest subiect, aşa că repet: eu cred că noi vom avea o claritate pe subiect. Din punct de vedre ecologic nu este atât de grav, după mine, mai problematic este modul ăsta extrem de stângaci de a comunica la acest capitol”.
Amintim că, pe 21 iulie, liderul „Partidului Nostru” Renato Usatîi, într-o conferință de presă, a făcut publice nişte imagini din care ar reieşi că un lot mare de păcură ar fi fost îngropat pe teritoriul „Termoelectrica”. În legătură cu acest fapt, la ședința Guvernului din 26 iulie, premierul Dorin Recean a cerut ca remanierile la întreprindere să fie făcute până la sfârșitul săptămânii.
„Este inacceptabilă situația de la Termoelectrica din două considerente. Și din considerente de atitudine față de mediu, dar ca și procedură de management. Până la sfârșitul săptămânii acolo tot managementul să fie remaniat”, a declarat oficialul în adresare către ministrul Energiei, Victor Parlicov și șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.