Un copil de trei ani a ajuns la spital în stare extrem de gravă, după ce a înghițit un capac din plastic de la o sticlă, care s-a oprit în plămâni. Minorul a fost internat de urgență la Institutul Mamei și Copilului, cu semne de asfixie mecanică prin obturația căilor respiratorii superioare. Cazul a avut loc pe data de 26 iulie, anunță Ministerul Sănătății. Din fericire, micuțul a fost salvat de medici. La moment, acesta se află în spital, starea de sănătate fiind relativ satisfăcătoare, scrie Newsmaker.MD.
Conform statisticilor National Safety Council, obstrucția căilor respiratorii prin corp străin este a patra cauză principală de deces accidental. Specialiștii din sănătate atrag atenția că copiii de vârstă fragedă sunt deosebit de expuși riscului, datorită activității și curiozității lor crescute, precum și diminuării supravegherii de către părinți pe măsură ce aceștia cresc. Căile respiratorii superioare sunt de obicei locul obstrucției, datorită particularităților anatomice și morfologice de vârstă.
Medicii le recomandă părinților cu copii mici (până la 5 ani sunt în grup de risc), în acest context, să își supravegheze permanent micuții, mai ales în timpul jocului, dar și în timp ce mănâncă.
- Nu oferiți copiilor alimente cu risc crescut pentru aspirație: semințe de floarea soarelui, alune, arahide, nuci etc.;
- Învățați copiii să mestece bine mâncarea;
- În timpul mesei, poziția trebuie să fie verticală;
- Descurajați jocurile în timpul mesei;
- Nu lăsați la îndemâna sugarilor și copiilor mici jucării/obiecte cu risc crescut pentru aspirație: mingi mici din gumă/plastic, baloane, piese de mozaică, piese de Lego;
- Descurajați obiceiul de a ascunde în gură obiecte de dimensiuni mici.