Comisia Electorală Centrală (CEC) a admis parțial sesizările înaintate mai multe formațiuni politice, privind încălcarea legislației electorale în vigoare, prin desfășurarea acțiunilor de agitație electorală de către PAS și a candidatului înaintate de partid la funcția de primar al capitalei Lilian Carp, în afara perioadei stabilite. Deciziile au fost aprobate în cadrul ședinței de astăzi, 14 iulie. Contactați de UNIMEDIA, reprezentanții PAS au venit cu o reacție.
Comisia Electorală Centrală a prezentat proiectul de hotărâre în privința sesizărilor privind încălcarea legislației electorale de către Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), depuse de Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidul Național Moldovenesc (PNM).
Cele trei formațiuni au indicat în demersuri că în raza orașului Chișinău au fost distribuite pliante cu deputatul Lilian Carp, candidatul PAS la funcția de primar al capitalei, asta în condițiile în care campania electorală încă nu a început.
„Examinând conținutul pliantelor prin prisma elementelor caracteristice elementelor publicității politice și agitației electorale se constată următoarele: pliantul conține imaginea dl Lilian Carp și textul „Pentru un Chișinău european”, pe verso este tipărit un text unde se accentuează experiența și activitatea desfășurată de o persoană cu funcție de demnitate publică. Aceste aspecte pot fi încadrate în categoria de publicitate politică, întrunind atât elementul de subiectul publicității, cât și cel de promovare a unui proiect.
Textul mai conține și următoarele propoziții: „Te rog să mă susții în lupta mea pentru a transfoarmea Chișinăului într-o capitală europeană. Sunt sigur că împreună vom reuși”, fiind o formă de îndemn indirect pentru alegători de a susține candidatura lui Lilian Carp”, a menționat raportorul proiectului de hotărâre, Pavel Postica.
„Având în vedere faptul că PAS se află la prima abatere într-un an calendaristic, inclusiv că există noi prevederi în legislația electorală care terbuie dezvoltate prin alte acte normative subordonate legii, Comisia Electorală Centrală consideră că aplicarea unei sancțiuni sub formă de avertisment ar fi conform principiului proporționalității”, a mai adăugat Postica.
Prin urmare, Comisia a concluzionat existența „condițiilor care permit de a califica pliantul că are elemente de afiș electoral, în scop de agitație electorală ori în vederea asigurării condițiilor egale de participare în alegeri și stabilitatea raporturilor electorale, distribuirea materialelor prin utilizarea mesajelor ascunse de agitație electorală în afara perioadei stabilite”.
Solicitați de UNIMEDIA, reprezentanții PAS au venit cu o reacție privind această decizie: „Partidul Acțiune și Solidaritate a luat act de avertismentul Comisiei Electorale Centrale. Vom respecta recomandările CEC în elaborarea materialelor de informare. În același timp, reiterăm că dialogul cu cetățenii despre problemele satelor și orașelor din Republica Moldova face parte din actul democratic pe care îl realizează partidele politice”.
La data de 4 iulie, Partidul Național Moldovenesc a acuzat partidul de la guvernare, dar și pe candidatul formațiunii la funcția de primar al municipiului Chișinău, Lilian Carp, că ar fi încălcat legea electorală. Liderul PNM, Dragoș Galbur, a anunțat că a depus o sesizare la Comisia Electorală Centrală, după ce au început să fie împărțite pliante cu Lilian Carp, în condițiile în care campania electorală pentru alegerile locale generale încă nu a început. Solicitat de UNIMEDIA, PAS a venit cu o reacție.
Candidatul PAS la funcția de primar al municipiului Chișinău, Lilian Carp, susține că regretă semnătura pe care a dat-o pentru numirea lui Vlad Plahotniuc în funcția de prim-ministru. Carp a declarat, în cadrul emisiunii În PROfunzime, că decizia a fost una colectivă. „Da, eu regret acea semnătură, dar eu nu regret acțiunile pe care le-am întreprins”, a menționat acesta.
Deputatul PAS Lilian Carp este candidatul partidului de guvernământ pentru fotoliul de primar al capitalei, la alegerile locale din toamnă.