Coordonatorul Blocului Politic „Ș.O.R.” Ilan Șor a cerut demisia ministrului Afacerilor Interne, Ana Revenco, șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, și directorului SIS, Alexandru Musteață, deoarece nu au întreprins măsuri pentru a preveni atacul din Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), soldat cu moartea a două persoane.
Politicianul a făcut această declarație pe pagina personală de pe Facebook, argumentând că tragedia putea fi evitată dacă autoritățile responsabile de asigurarea securității statului și cetățenilor ar fi fost competente și pregătite să estimeze și să prevină un asemenea pericol.
În opinia lui Ilan Șor, principalul vinovat de tragedia din AIC este Maia Sandu, care a promovat în funcții cheie în instituțiile de forță și securitate persoane incompetente și corupte, preocupate, la ordinul președintei, de filarea și pedepsirea sabotorilor inventați.
„Aeroportul nu este o jucărie, Maia. Luând în mâinile tale cel mai important obiect economic și strategic, tu ai pus în pericol întreaga țară. A fost previzibil, dar s-a întâmplat mult mai repede decât am prognozat. Într-un stat, unde autoritățile sunt, cu adevărat, preocupate de securitate, dar nu de sabotori inventați, o asemenea tragedie nu s-ar fi întâmplat”, a opinat Ilan Șor.
De asemenea, Ilan Șor a precizat că tragedia care a avut loc în AIC este o consecință directă a deciziilor greșite luate de regimul Sandu-PAS pe dimensiunea securității. În acest context, coordonatorul Blocului „Ș.O.R.” a amintit și despre ruperea colaborării cu țările CSI în domeniul schimbul de informații.
„Mai mult, nu ați asigurat paza obiectului strategic cu forțele speciale ale serviciului profesional de informații. De asemenea, nu desfășurați instruiri pentru Poliția de Frontieră.
În ultimii doi ani, toată activitatea forțelor de securitate a fost direcționată către lupta cu protestatarii pașnici și oponenții politici. Dumneavoastră nu aveți capacitatea să combateți crima adevărată”, a argumentat Ilan Șor.
Vă reamintim că, pe 30 iunie, la AIC a avut loc un atac armat comis de un cetățean din Tadjikistan, căruia i s-a interzis intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. La puțin timp după ce i s-a comunicat motivul refuzului, în timp ce se afla în zona de așteptare, acesta i-a împușcat mortal pe Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și Serghei Munteanu, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră.
Până la momentul publicării acestei știri autoritățile nu au comentat declarațiile lui Ilan Șor.