Campionatul Moldovei la Ciclism 2023 a avut loc în acest weekend. Evenimentul a fost calificat de organizatori drept un omagiu pe două roți, adus în memoria campionului național la ciclism, categoria juniori, Valerian Railean. La întrecere au participat aproape 100 sportivi, printre care, în calitate de suporter, a fost observat și cel mai bun prieten a lui Valerian, Dăvid, accidentat și el la Stăuceni.
Zeci de ciclişti din categorii diferite de vârstă au concurat pe trasee de la 21 până la 120 de kilometri. Potrivit organizatorilor, competiția a avut loc pe traseele R6 și M3 din Băcioi, începând cu ora 14.
Printre sportivi a fost observat și Dăvid, prietenul lui Valerian, accidentat și el la Stăuceni. Potrivit părinților, deși Dăvid are frică și sechele grave în urma acelui accident de la Stăuceni, în acest weekend băiatul și-a îmbrăcat echipamentul și a urcat pe bicicletă, participând la turneu în calitate de suporter, în memoria celui mai bun prieten și coechipierului sau, regretatul campion junior Valerian.
Mai mult, mama lui Dăvid spune că pentru băiatul ei acest eveniment a fost o adevărată provocare, întrucât a trebuit să urce din nou pe bicicletă. Mai mult, acesta a decis să poarte uniforma sportivă identică cu cea purtată de Valerian la competiții.
IANA COZMA, MAMA LUI DĂVID: „Dăvid a inistat să vină la Compionatul de Ciclism ca suporter pentru că sănătatea nu îi permite mai mult. A și optat să fie îmbrăcat ca și Valerian, în aceeași uniformă, în așa mod el și-a dorit să îi fie alături măcar așa”.
Totodată, mama lui Dăvid spune că băiatul ei recunoaște că are frică să se urce pe bicicletă. Mai mult, chiar și când iese afară la plimbare pe trotinetă mereu se uită în urmă.
IANA COZMA, mama lui Dăvid: „Da, mi-z zis că încă are frică. El se uită, chiar și când urcă pe trotinetă el se uită în urmă și spune: -mama, eu nu pot merge pe trotinetă”, dar i-am permis pentru că dorind să îi facă așa un omagiu lui Valerian eu nu am putut să fiu împotrivă și l-am susținut”.
La eveniment au venit și părinții, dar și surioara regretatului campion la ciclism junior. Aceștia au fost profund emoționați de eveniment, mai ales că a fost organizat exect pe același traseu parcurs de Valerian acum 1 an, când fiul lor a luat trofeul.
ALEXANDRU COȘCODAN tatăl lui Valerian: „Bineînțeles că am avut emoții pozitive cu toate că evenimentul a fost unul dintre cele mai triste din viața familiei noastre. Nu puteam să trecem cu vederea și nu puteam să nu mergeem la acest evenimemnt. Copilașii erau foarte receptivi și nu contau de unde erau din Tiraspol, Chisinau sau Bălți toți îl cunoșteau pe Valerian ca fiind un băiat foarte bun. Sofica foarte mult s-a emoționat. Îl cuprindea pe Dăvid care purta aceeași uniforma ca și Valerian”.
Pe 1 și 2 iulie, în Capitală s-a desfășurat Campionatul Republicii Moldova la Ciclism Șosea, ediția 2023. Acesta a fost organizat de către Federația de Ciclism din Republica Moldova, cu susținerea Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
În cadrul competiției au participat 100 sportivi.
Amintim că, pe 22 februarie 2023 a avut loc un accident rutier, în care doi cicliști, copii în vârstă de 12 ani, echipaţi cu echipament vizibil şi căşti de protecție, au fost loviţi de un automobil care circula pe partea dreaptă spre acostament, pe banda de rezervă. Șoferul care a dat peste ei riscă de la 3 la 7 ani de pușcărie.
Unul dintre copii era campion al Moldovei la ciclism juniori.
Pe 3 martie Parlamentul a votat în lectura a II-a proiectul de lege care prevede sancțiuni mai dure pentru șoferii care încalcă regulile de circulație. Conducătorii auto care depășesc limita de viteză cu peste 60 de km/h vor fi lipsiți de permis. Totodată, pentru neacordarea de prioritate pietonilor sau cicliștilor, sancțiunea se va mări de la 4 la 5 puncte de penalizare.