Scandal la o școală sportivă din Chișinău. Părinții acuză pe un antrenor de hărțuire sexuală a fiicei lor. Conducerea instituției s-a abținut să comenteze până la finalul anchetei. Diana Fetco, purtătorul de cuvânt al IGP, a declarat pentru Realitatea.md că bărbatul și-ar fi recunoscut vina. Dar avocatul suspectului a declarat că acest lucru nu este adevărat, iar bărbatul și apărarea sa sunt siguri de asta. Detalii, în reportajul ce urmează.
După cum a declarat mama fetei pentru Realitatea.md, la sfârșitul lunii mai fiica i-a povestit că pe 27 mai profesorul ar fi chemat-o la dânsul printr-un mesaj.
„Pe 27 mai, seara, antrenorul i-a scris un mesaj ca să vină la școală, că acolo nu mai este nimeni, și că trebuie să discute. A venit acasă în jurul orei 21:00, plânsă, și ne-a povestit ce i s-a întâmplat. Ne-a spus că antrenorul a chemat-o să discute într-o cameră de odihnă, i-a propus să bea alcool, vodkă, iar ulterior a început să o atingă. La un moment dat, fiica mea a observat că s-a deschis ușa de la biroul în care se aflau: venise un alt antrenor din școală, atunci fata a profitat de moment a fugit”.
Potrivit portalului, mama fetei s-a adresat la directorul instituției, dar acesta a răspuns că „asta este o minciună și nu poate fi adevărat”.
Ne-am adresat la reprezentantul conducerii Școlii Sportive, directorul adjunct a refuzat să comenteze incidentul până la finalizarea anchetei, dar a spus echipei noastre de filmare că acest profesor are o experiență de peste 20 de ani și că nu au fost niciodată astfel de precedente, precum și plângeri împotriva lui nici de la elevi și nici de la părinți.
Directorul Școlii Sportive Ion Tcaci nu ne-a răspuns la apeluri și mesaje.
Anterior pentru Realitatea.md., acesta a spus că nu comentează, menţionând că este în derulare o anchetă, antrenorul se află la serviciu, fetița la fel urmează antrenamentele.
Am încercat să luăm legătura cu Poliția pentru a afla cum decurge ancheta și care sunt concluziile preliminare ale oamenilor legii, însă Diana Fetco, reprezentanta serviciului de presă, nu a răspuns la apeluri şi mesaje.
Pe 28 iunie, pe portalul Realitatea.md au apărut informații precum că bărbatul suspectat de hărțuire sexuală și-ar fi recunoscut vina.
Potrivit șefului serviciului de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, „este dosar penal pornit pe acest caz. Minora urmează sa fie audiată în condiții speciale și apoi materialele vor fi remise în instanță. Poliția a reținut persoana pentru 72 de ore, dar instituția judecătorească nu a prelungit arestul reieșind din faptul că bărbatul își recunoaște acțiunile”.
Totodată, Alina Palii, avocatul suspectului, a declarat pentru postul Orizont TV că informațiile furnizate de serviciul de presă al IGP pentru mass-media nu sunt adevărate.
ALINA PALII, avocat: „Pe acest fapt, pot afirma că în prezent este în desfășurare o anchetă, în interesul anchetei, nu pot și nu am dreptul să dezvălui toate informațiile pe care le cunosc, dar vreau să remarc că clientul meu în niciun caz nu pledează vinovat, mai mult, noi am întreprins o serie de acțiuni pentru atragerea persoanelor interesate pentru mărturie mincinoasă, acum toate aceste fapte sunt analizate de autoritățile de anchetă”.
Potrivit avocatului, clientul ei se află în prezent sub control judiciar prin decizia Curţii de Apel și nu este vorba de vreo arestare. Aceasta a declarat că va cere infirmarea informațiilor apărute în mass-media.
Am încercat să obținem un comentariu de la Diana Fetco în acest sens, dar ea nu a răspuns la apelurile și mesajele noastre.
Amintim că unul dintre antrenorii Școlii Sportive din Chișinău este acuzat că ar fi hărțuit sexual eleva sa de 15 ani. Cazul ar fi avut loc la sfârșitul lunii mai curent, iar adolescenta le-a povestit părinților despre tot ce i s-a întâmplat.
Noi am expediat în adresa Procuraturii Generale și a Ministerului Educației și Cercetării o solicitare de informații pentru a face claritate pe marginea acestui caz. Până la ora publicării știrii, răspuns nu am primit.