Autoritățile urmează să dea astăzi un răspuns la solicitările fermierilor afectați de criză. Despre asta a anunțat ministrul Agriculturii Vladimir Bolea la discuțiile pe care le-a avut în această dimineață cu agricultorii, după ce aceștia au amenințat din nou cu perturbarea circulației rutiere în Chișinău. Potrivit lui Bolea, în după amiaza zilei, autoritățile vor ieși cu soluții la problemele lor. Până atunci însă, tehnica agricolă rămâne parcată în Piața Marii Adunări Naționale.
Fermierii s-au adunat începând cu ora 10 în fața Guvernului, iar la ora 11.00 urmau să pornească într-un marș prin capitală cu tehnica agricolă. În fața lor însă a ieșit ministrul Agriculturii și i-a asigurat că până diseară, autoritățile le vor da un răspuns la solicitările lor.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: „Banii care astăzi, în aceste momente Ministerul Finanțelor îi caută, ei nu aparțin Ministerului de Finanțe, nu aparțin Ministerului Agriculturii, nu aparțin domnului Recean, dar aparțin la tot poporul Republicii Moldova. Noi trebuie să demonstrăm la toată lumea că este o strictă necesitate de repartizat acești bani care aparțin absolut la toți oamenii – pensionari, copii, învățători, educatori, polițiști, agricultorilor pentru a-i salva de la o situație gravă, economică. Încercăm să rezolvăm problemele în măsura pe care le avem”.
Președintele Asociației Forța Fermierilor susține că agricultorii așteaptă răspunsul autorităților până la ora 17:00.
ION PLĂMĂDEALĂ, președintele Asociației Forța Fermierilor: „Suntem în așteptarea domnului ministru, împreună cu Ministerul Finanțelor, care va fi anunțat. Inițial trebuia să mergem la dumnealui, dar la propunerea noastră, el o să vină în fața agricultorilor și o să anunță ce decizie a fost luată, despre ce sumă merge vorba și o să stabilim modalitatea de redistribuire acestor bani. Noi suntem siguri că nu va fi suma toată, situația într-adevăr este gravă, dar ce o să fie o să vedem cum îi repartizăm între agricultorii mici și mijlocii”.
Menționăm că, săptămâna trecută, fermierii au avut o întrevedere cu premierul și ministrul Agriculturii. Dorin Recean le-a spus că bugetul este epuizat și nu pot fi alocate 700 de milioane de lei, cerute de agricultori. Iar Vladimir Bolea a declarat că există „o avalanșă” de probleme în domeniul agriculturii, dar probleme sunt și în alte sectoare. Ulterior, fermierii au avut o întrevedere cu președintele Maia Sandu. Șeful statului și-a asumat angajamanetul ca maxim în două zile va lua legătura cu oficialii UE pentru a fi alocate fonduri financiare fermierilor. Nemulțumiți că nu au ajuns la un acord cu autoritățile pentru deblocarea situației din agricultură, fermierii au pornit în marș cu tractoarele prin capitală. Ulterior, ei au ajuns cu tehnica agricolă în fața Președinției și Parlamentului și au blocat traficul pe o bandă de circulație.
În fața protestatarilor a ieșit președintele Parlamentului, Igor Grosu, care le-a promis fermierilor găsirea soluțiilor în acest sens. În data de 21 iunie, ministrul Agricultruii s-a întâlnit la Bruxelles cu mai mulți oficiali europeni, printre care și comisarul european pentru Agricultură, cărora le-a comunicat despre situația în care s-a pomenit sectorul agricol „și a prezentat cifre, constatări și propuneri de acțiune privind atenuarea impactului economic al războiului din Ucraina asupra agricultorilor din țara noastră”.
Ministerul spunea ulterior într-un comunicat că Comisia Europeană va studia calculele oferite de Republica Moldova pentru stabilirea gradului de afectare a agricultorilor moldoveni urmare a războiului din Ucraina. În baza analizelor, vor fi examinate soluțiile de sprijin pentru sectorul agricol din țara noastră. Precizăm că , Asociația „Forța Fermierilor” a transmis mai multe revendicări către Guvern. Ei insistă pe semnarea unui memorandum cu Executivul în care să fie indicate revendicările concrete ale producătorilor agricoli și termenii de implementare. Solicitările rămân aceleași: achitarea compensațiilor în mărime de 3000 de lei per hectar măcar la cerealele de prima grupă, plata datoriilor la subvenții, modificarea Legii cu privire la rambursarea TVA și exportul prioritar al produselor moldovenești prin portul Giurgiulești.