Victor Pușcaș, fostul președinte al Curții Constituționale și unul din autorii Constituției Republicii Moldova, a decedat la vârsta de 79 de ani. Despre acest lucru a anunțat familia acestuia printr-un mesaj postat aseară pe rețelele de socializare.
„Cu profundă tristețe și durere în suflet, vă anunțăm despre faptul că a trecut în neființă, la vârsta de aproape 80 de ani, un om de o însemnătate deosebită în viața noastră, a unui om mare pentru statul nostru, a unui om – epocă – tatăl, bunelul, străbunelul nostru iubit, domnul Victor Pușcaș”, se arată în mesaj.
În anii 1994-1995, Victor Pușcaș a fost ministru pentru relaţiile cu Parlamentul R. Moldova. Între 1995-2001 deţine funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. În data de 15 februarie 2001 este desemnat judecător al Curţii Constituţionale din Republica Moldova pe un mandat de 6 ani.
La 27 februarie 2001 este ales Preşedinte al Curţii Constituţionale. În 2007 este numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale pentru al doilea mandat de 6 ani. Victor Pușcaș a fost decorat cu medalia „Meritul Civic” în anul 1996 şi Ordinul Republicii în 1999.