Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și președintele Senatului român, Nicolae Ciucă, s-au aflat astăzi într-o vizită oficială la Chișinău. Deplasarea în țara noastră este prima efectuată în afara României după proaspăta lor alegere în funcțiile pe care le dețin. Demnitarii de peste Prut s-au întâlnit cu președintele Parlamentului Igor Grosu, premierul Dorin Recean și preșintele țării, Maia Sandu.
Subiectele abordate au vizat parcursul european al Republicii Moldova și sprijinul pe care-l oferă România. Au mai fost abordate teme privind colaborarea parlamentară dintre țări, facilitarea mediului de afaceri și cooperarea în domeniul securității, economic și social.
Cei doi oficiali au vizitat-o mai întâi pe președintele Maia Sandu, după care, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Dorin Recean, iar Nicolae Ciucă, cu Igor Grosu. La încheierea întrevederii, oficialii au făcut declarații pentru presă. Iar în unul dintre momentele din intervenția sa, președintele senatului român s-a referit la sprijinul României în parcursul Moldovei pentru integrarea în UE.
NICOLAE CIUCĂ, președintele Senatului României: „Țara noastră s-a angajat cu tehnicieni, cu experiență pentru a răspunde la cele nouă recomandări ale Comisiei Europene. Republica Moldova, la fel ca și România, are potențial, există oportunități. Ele trebuie doar prezentate și garantate printr-o stabilitate politică, printr-o predictibilitate și perspectiva mediului de afaceri astfel încât să se poată să se investească”.
Cu referire la același subiect, speakerul Igor Grosu a vorbit despre distribuirea asistenței României pentru o cât mai mare eficiență a acesteia, mai ales la etapa începerii negocierilor de aderare a țării la UE.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului RM: „Am stabilit cum vom mobiliza expertiza mai țintit și mai focusat pe anumite proiecte, așa ca și din partea noastră să fie formulate așteptările cât mai clare, ceea ce o să permită colegilor din Camera Deputaților să mobilizeze expertiza pe proiecte și domenii concrete de asistență juridică”.
Discuții despre agenda bilaterală a României și Republicii Moldova au avut loc și în Casa Guvernului, între premierul Dorin Recean și omologul său, Marcel Ciolacu.
„Am discutat astăzi cele nouă proiecte pentru tranșa a doua din ajutorul Bucureștiului, din ajutorul Guvernului României de 100 de milioane. Aceste nouă proiecte valorează 28 de milioane de euro și ele vor merge în investiții pentru oportunitățile companiilor noastre și vor dezvolta localitățile din Republica Moldova”.
Marcel Ciolacu a declarat că în viitoarea ședință de guvern vor fi deblocați banii pe proiecte în ceea ce privește apa potabilă și canalizarea pentru sprijinirea satelor din Republica Moldova.
MARCEL CIOLACU, prim-ministrul României: „Este evident că proiectele și banii europeni de preaderare încă nu s-au făcut resimțiți și nu se văd în oglinda cetățeanului. Toate aceste lucruri necesită timp. Dar, noi doi trebuie să ne implicăm, să ne creăm un mecanism de funcționare astfel încât să mărim dinamica implementării acestor proiecte”.
Menționăm că vizita celor doi oficiali de la București este prima pe care o efectuează în afara țării după ce au preluat prin rotație funcțiile de șef al Guvernului și președinte al Senatului.