În data de 20 iunie 2023, la sediul din or. Bender a Misiunii OSCE în Republica Moldova a avut loc o nouă întrevedere de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. La discuții au participat vicepremierul Oleg Serebrian, reprezentantul Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, dar și reprezentanții actorilor din formatul de negocieri „5+2”. Unul dintre subiectele abordate a fost legea separatismului. Tiraspolul susține că au fost cazuri când locuitorii din stânga Nistrului au fost reținuți la aeroport sau la punctele de trecere a frontierei. Chișinăul, însă, consideră că în realitate lucrurile stau invers, transmite NewsMaker.MD
Vitalii Ignatiev susține că locuitorii din stânga Nistrului au de suferit din cauza noii legi: „După adoptarea legii cu privire la separatism, au fost multe cazuri când locuitorii Transnistriei au fost reținuți la aeroport sau la punctele moldovenești de trecere a frontierei. Au fost verificați minuțios. A fost și un caz, când un cetățean cu pașaportul „RMN” nu a fost lăsat pe aeroportul Chișinău”.
De cealaltă parte, Chișinăul a remarcat insistența Tiraspolului de a obține garanții de securitate în procesul de liberă circulație a exponenților din regiune pe malul drept și peste hotarele țării.
„S-a remarcat că acest subiect este politizat excesiv și că în realitate situația e inversată, deoarece anume Tiraspolul menține infrastructura posturilor neautorizate de control, supune cetățenii verificărilor și interogărilor abuzive, impune diverse bariere, menține liste ale persoanelor indezirabile în regiune”, se arată în comunicatul Biroului politici pentru reintegrare.
Totodată, în cadrul discuțiilor cu Ignatiev, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a accentuat situația alarmantă în domeniul respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană și unele cazuri individuale (Pleșcanov V., Ermurachi A., Dudnic Vl., Pogorlețchii V. ș.a.) de persecutare ilegală și abuzivă a cetățenilor Republicii Moldova, cu apelul de a fi restabilite drepturile fundamentale lezate și de a avea o implicare mai activă a OSCE în vederea încetării persecuțiilor și respectării standardelor dreptului internațional.
S-a reiterat mesajul privind necesitatea asigurării accesului neîngrădit în regiune a apărătorilor drepturilor omului și a jurnaliștilor de pe malul drept al Nistrului la fel cum aceasta are loc pe malul drept. S-a mai solicitat excluderea restricțiilor și interdicțiilor nominale menținute pentru persoanele aflate în exercitarea profesiei.
A fost solicitat accesul necondiționat și nelimitat al fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile amplasate după traseul Camenca-Tiraspol.
La fel, s-a intervenit cu cererea repetată de a se renunța la condiționalități politice și de a facilita trecerea nestingherită a materialelor de construcție și a mijloacelor de transport antrenate în lucrările de reparație a drumurilor locale de pe sectoarele Corjova, Roghi, Cocieri și Molovată Nouă din raionul Dubăsari, blocate în prezent de către Tiraspol.
La acuzațiile Tiraspolului privind pretinsa blocare de către Chișinău a autorizării importului în regiune a unui dispozitiv medical destinat pentru tomografia computerizată s-au enumerat condițiile necesare de întrunit în acest sens, inclusiv în partea ce ține de obligativitatea luării la evidența organelor naționale competente a beneficiarului acestui echipament și a conformării la rigorile de securitate radiologică în vigoare.
Referitor la activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din or.Tiraspol și or.Râbnița a fost menționată necesitatea gestionării aspectelor tehnice în vederea documentării cu plăci neutre în conformitate cu cerințele cadrului normativ în vigoare.
„Atât Chișinăul, cât și Tiraspolul au evocat necesitatea menținerii dialogului în formatul de lucru al reprezentanților politici și de a relansa reuniunile grupurilor de lucru sectoriale, în mod prioritar a experților din sfera ocrotirii sănătății, protecției mediului ambiant și infrastructurii drumurilor”, a conchis Biroul politici de reintegrare.
Deputații parlamentului au votat pe 2 februarie, în lectură finală, modificările Codului penal, care conțin și articolul „Separatism”. Potrivit noilor prevederi, „acțiunile separatiste, comise în scopul separării unei părți a teritoriului Republicii Moldova” vor fi pedepsite cu închisoare de la doi la cinci ani.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, a declarat pentru portalul rus Kommersant, într-o discuție despre noua lege, care prevede sancțiuni pentru separatism, că reprezentantul Tiraspolului responsabil de „afacerile externe” ale regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, „poate fi arestat, când va veni la Chișinău”.