„Procesul, care trebuia să fie unul constituțional a fost transformat în unul administrativ, civil și penal”. Despre asta declară avocatul Aureliu Colenco, unul dintre apărătorii care a reprezentat interesele Partidului interzis ȘOR în cadrul ședinței Curții Constituționale unde s-a examinat solicitarea Guvernului de a verifica constituționalitatea partidului.
AURELIU COLENCO, avocatul Partidului „ȘOR”: Acest proces constituțional pe care noi dorim să îl vedem și s-l numim, cu mâinile guvernării și a unor judecători s-a transformat într-un proces penal administrativ-civil. Nu am auzit de la reprezentantul Guvernului careva probe concludente care se refereau la cele menționate în sesizare. Mai mult ca atât, Guvernul a solicitat să fie verificată constituționalitatea Partidului interzis „ȘOR”. Pe parcursul dezbaterilor, reprezentantul Guvernului, deja oral și-a modificat solicitarea, el deja declara recunoașterea neconstituționalității Partidului interzis „ȘOR”.Era un proces imprevizibil. Noi nu știam peste o oră în ce domeniu vom lucra, în cel constituțional, în cel civil, administrativ sau în cel penal.
Până în prezent, nici reprezentanții Guvernului, nici cel de la Curtea Constituțională nu au comentat declarațiile avocatului Colenco.
Amintim că, luni 19 iunie, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul interzis “ȘOR” după ce Guvernul a depus o sesizare prin care a cerut scoaterea formațiunii în afara legii. Executivul consideră că au fost suficiente motivele pentru declararea partidului ȘOR drept neconstituțional.
Ulterior, Domnica Manole, unul din judecătorii care au luat această decizie, a motivat, într-un briefing de presă, că decizia magistraților de a declara neconstituțional Partidul ”ȘOR” s-a ghidat inclusiv de recomandările Comisiei de la Veneția.
De cealaltă parte, Partidul Șor declară că hotărârea Curții nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 41 din Constituție cu privire la temeiurile de declarare neconstituțională a unui partid politic.
Potrivit avocaților formațiunii politice, Guvernul nu a oferit dovezi pentru acuzațiile sale.
În cadrul procesului, s-au folosit materiale ale anchetei, care încă nu a fost finalizată, au fost citate publicații în presă, au fost contestate cauze privind finanțarea partidului în alte campanii la autoritățile moldovenești și străine și se așteaptă decizia acestora.
În ceea ce privește aplicarea sancțiunilor de către alte state din Moldova, potrivit avocaților partidului, acest lucru nu este prevăzut de legislația Republicii Moldova. În acest context, apărătorii formațiunii susțin că se vor adresa la CEDO pentru a obține dreptate în acest caz.