Sute de delegați, prezenți la adunarea cetățenilor, au votat pentru inițierea procedurilor de organizare a unui referendum republican consultativ cu privire la vectorul politic extern și păstrării statutului de neutralitate. Evenimentul a avut loc duminică, 4 iunie, la Orhei, și a întrunit cetățeni și activiști civici din toată țara, reprezentanți ai partidelor politice „ȘOR” și „Renaștere”, reprezentanți ai instituțiilor publice, deputați din Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Populară a Găgăuziei, transmite Partidulsor.MD.
Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a intervenit prin videoconferință la eveniment, a fost întâmpinat cu aplauze de către publicul din sală. Politicianul a menționat că cetățenii au dreptul exclusiv să-și decidă viitorul țării.
„Actuala guvernare ia multe decizii care sunt în favoarea Occidentului și în defavoarea cetățenilor. Declarațiile Maiei Sandu și acțiunile NATO, care aduce în Republica Moldova tehnică militară, în condițiile în care în Constituție este stipulat statutul neutru al țării noastre, demonstrează că ne aflăm totalmente sub influența politică externă. Poporul reprezintă legea în Republica Moldova, nu Maia Sandu și PAS. De aceea, numai poporul poate decide cum vrea să trăiască. Din păcate, Maia Sandu a ales să se certe cu Rusia și să solicite tehnică militară din partea NATO, fără să consulte opinia cetățenilor. Deciziile importante trebuie să aparțină poporului. De aceea, trebuie să facem tot posibilul ca acest referendum republican consultativ să aibă loc”, a declarat Ilan Șor.
Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei, a menționat că desfășurarea unui referendum republican consultativ poate oferi perspective pentru depășirea crizei profunde prin care trece Republica Moldova.
„Republica Moldova este grav afectată de crize sociale și economice. În același timp, statul de drept și democrația sunt călcate în picioare. Opoziția politică și presa independentă sunt persecutate, iar votul democratic este anulat în mod barbar. Și aceste abuzuri au loc în contextul discuțiilor despre integrarea europeană, sub privirea statelor europene, care sunt obligate să păstreze valorile europene. În același timp, guvernarea PAS promovează o politică de apropiere fără precedent de NATO. Toate aceste acțiuni sunt desfășurate în lipsa consimțământului poporului”, a subliniat Dinu Țurcanu.
În opinia deputatului din partea Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, numai prin cunoașterea și respectarea voinței poporului poate fi construit un stat democratic autentic.
„Este important să auzim de la popor răspunsurile la întrebările importante pentru viitorul Republicii Moldova. Din păcate, constatăm că avem un stat capturat, iar guvernarea PAS încearcă să ne implice în conflict. De aceea, este important ca populația să se pronunțe cu privire la păstrarea statutului de neutralitate, stipulat în Constituție. Țara are nevoie de proiecte sociale și posibilități de dezvoltare pentru cetățeni. Din păcate, PAS e preocupată de înarmarea Republici Moldova, de creșterea cheltuielilor pentru domeniul apărării. Cu privire la vectorul politic extern, înțelegem că nu putem fi izolați de restul lumii, trebuie să avem relații politice și economice bune cu toate statele. Dar, în primul rând, trebuie să avem grijă de țara noastră și cetățenii noștri”, a notat Vadim Fotescu.
Potrivit primarului municipiului Orhei, Pavel Verejanu, timp de 30 de ani de independență, clasa politică a luat decizii importante fără a ține cont de interesele poporului.
„De 30 de ani, oscilăm între Est și Vest, și suntem dezbinați pe criterii de limbă, etnie și religie. Același lucru face PAS și Maia Sandu. Noi am fost însă mereu pentru Moldova. Pentru că numai așa se fac lucrurile frumoase. Interesele poporului trebuie să prevaleze tot timpul. Este important să luptăm pentru țară, copii și nepoți”, a spus Pavel Verejanu.
Argumente în favoarea organizării referendumului republican consultativ au fost invocate de deputatul independent Alexandru Nesterovschi.
„Din păcate, PAS ne împinge în război. Înarmează Republica Moldova, uitând despre faptul că cetățenii vor pace. Datoria noastră este să păstrăm pacea. Referitor la vectorul extern – cetățenii să decidă. Important să punem capăt divergențelor pe acest subiect și să creăm condiții reale pentru dezvoltarea țării”, a subliniat Alexandru Nesterovschi.
„Anume opinia poporului, exprimată prin referendum, semnifică democrația autentică. Despre asta vorbesc toate structurile europene. Republica Moldova a rămas capturată, ca pe vremuri. S-au schimbat doar denumirea partidelor și steagurile. Noi am demonstrat, în Găgăuzia, că voința poporului contează”, a notat activistul civic Mihail Vlah.
„De 30 de ani toți ne-au promis raiul, pe care oamenii așa și nu au avut posibilitatea să-l vadă. Partidul „ȘOR” reprezintă singura șansă pentru Republica Moldova. Oamenii au obosit să trăiască în sărăcie”, a menționat deputatul Adunării Populare din Găgăuzia, Ilia Uzun.
Participanții la adunarea cetățenilor au decis, în unanimitate, instituirea Grupului de inițiativă, care va colecta semnături în susținerea organizării referendumului consultativ republican. Acesta va fi condus de către primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu, și activistul civic Mihail Vlah.
Până la această oră, reprezentanții guvernării nu au comentat aceste acțiuni.