Crește numărul victimelor din India, după ce mai multe trenuri s-au ciocnit vineri seară. 288 de oameni au murit și 900 a fost răniți în accidentul catalogat ca dezastrul secolului în India. Sâmbătă a fost declarată zi de doliu, scrie digi24.ro.
Impactul violent a avut loc în jurul orei locale 19:00, când Expresul Howrah Superfast, care circula de la Bangalore la Howrah a deraiat și a fost lovit de Expresul Coromandel, care circulă de la Kolkata la Chennai, au declarat oficialii feroviari. Se pare că unul dintre trenuri a deraiat după impactul cu un marfar și a ajuns pe linia opusă, unde a fost lovit în plin de celălalt tren de pasageri.
Peste 200 de ambulanțe au fost trimise la fața locului. Peste 100 de medici au fost mobilizați. Este de așteptat ca numărul morților să crească.
Sute de oameni s-au adunat în fața spitalelor pentru a dona sânge. Imaginile de la fața locului i-au arătat pe salvatori urcându-se pe vagonul distrus al unuia dintre trenuri pentru a găsi supraviețuitori. Videoclipurile distribuite pe rețelele sociale au arătat sosirea mai multor ambulanțe și oameni scoși din vagoane de tren răsturnate.
Salvatorii lucrează fără oprire pentru a scoate supravieţuitori din mormanul de fiare, iar numeroase cadavre acoperite cu giulgiuri albe care zac pe lângă şine la locul tragediei.
Prim-ministrul indian Narendra Modi a spus că este tulburat de incident și că gândurile sale sunt la familiile îndoliate.
„Operațiunile de salvare sunt în desfășurare la locul accidentului și se acordă toată asistența posibilă celor afectați”, a scris el pe Twitter.
Un bărbat care a supraviețuit tragediei a povestit: „10 până la 15 persoane au căzut peste mine când s-a întâmplat accidentul și totul s-a răsturnat. Eram sub toată această grămadă. M-am rănit la mână și la ceafă. Când am ieșit din tren, am văzut că cineva și-a pierdut mâna, cineva și-a pierdut piciorul, în timp ce fața cuiva era mutilată”.
India are una dintre cele mai mari rețele de trenuri din lume, iar accidentele sunt frecvente, în ciuda faptului că guvernele succesive au investit sute de milioane de dolari pentru a îmbunătăți infrastructura.
Un alt mare dezastru de tren din India a avut loc în 1981, când un tren de pasageri supraaglomerat a fost aruncat de pe șine într-un râu în timpul unui ciclon în statul Bihar, ucigând cel puțin 800 de oameni.