Comunitatea WatchDog a venit cu obiecții privind crearea „Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei – Patriot”. Valeriu Pașa, expert al Comunității, într-o postare pe Facebook, precizează că și-a asumat rolul de sintetizare a tuturor propunerilor, în cadrul unei inițiative de politică publică, menită să creeze o agenție publică de tip StratCom, după modelul statelor democratice. „Au făcut modificări prin lege, iar luni dimineața i-au și pus capacul cu o denumire tâmpită, care discreditează întreaga idee și un an de muncă”, a declarat Valeriu Pașa. Potrivit lui, tergiversările au început după ce Președinția l-a desemnat pe Andrei Spînu, secretarul general, responsabil de elaborarea legii din partea instituției. „Dragă Andrei, găsește-ți te rog un domeniu la care chiar te pricepi și fă asta. Țara asta e prea mică pentru atâta management eficient cât iese din tine. Nu o mai ajuta atâta. Nu știu, cumpără covoare pentru președinție, de exemplu. Numai ai grijă să încapă în depozit”, a conchis expertul WatchDog. Fostul vicepremier a declarat că „nu comentează acuzațiile”, transmite Unimedia.INFO.
„Filosofia generală a proiectului – prevenirea dezinformării și creșterea încrederii în instituțiile statului prin asigurarea celor mai bune și proactive practici în domeniul transparenței, pur și simplu, s-a pierdut din însăși ideea inițiativei legislative. Legea cuprinde și alte formulări nepotrivite, cum ar fi activitatea centrului în forma unei autorități publice, și nu ca instituție publică. Or, această formă de organizare juridică nu poate fi fondată de Președintele Republicii Moldova”, obiectează WatchDog.
Organizația a lansat un apel către administrația prezidențială să revină la textul inițial, să renunțe la „terminologia nepotrivită într-o societate democratică și care creează asocieri nepotrivite pentru instituția nou creată”.
„Totodată, considerăm oportună păstrarea în calitate de persoane responsabile pentru astfel de politici sensibile numai a specialiștilor cu experiență și pregătire suficientă. De asemenea, având în vederea sensibilitatea subiectului și percepțiile negative cauzate de comunicare eronată a inițiativei, solicităm respectuos organizarea de consultări publice conforme bunelor practici, cu participarea fizică a părților interesate și oferirea de răspunsuri și explicații în cadrul unui dialog deschis”, se menționează în mesajul Comunității.
Valeriu Pașa, expert al Comunității, într-o postare pe Facebook, de asemenea, a venit cu critici.
„De aproape un an lucrez împreună cu multă lume la ideea creării unui centru de comunicare strategică care să ajute instituțiile să înțeleagă și să lupte cu dezinformare. Pe lângă astea, că ne tot plângem toți pe „comunicare proastă”, e nevoie de cineva care să o dreagă.
Dar în final, prin martie, ne-am trezit că procesul „trece la Președinție” și mai e nevoie de niște muncă de ajustare. Când colo mă trezesc că doamna Președintă îl „însărcinează” pe Andrei Spînu să „ne ajute”. Dincolo de faptul că mi s-a părut absolut nostim să se ocupe de ceva legat cu comunicarea tocmai omul care și-a pierdut funcția din cauza unei comunicări dezastruoase cu societatea, am tăcut. Chiar nu am vrut să alimentez aberațiile că aș avea ceva personal contra lui. Rolul care i se atribuia era să „meargă totul mai repede prin instituții”. Nu că ar fi fost instituții contra și era nevoie de autoritatea și greutatea politică a domnului secretar general al administrației pentru a muta procesul rapid. Rapidul a constat în apariția a câteva ședințe, proceduri și etape inutile, fapt pentru care am pierdut încă aproape o lună.
Când, în sfârșit, ne-am văzut cu proiectul de lege gata – a stat o lună cam neatins. Apoi s-au trezit că e nevoie de ceva la briefing-ul de luni și drept în weekend-ul din ajun au făcut modificări prin lege. Iar luni dimineața i-au și pus capacul cu o denumire tâmpită care discreditează întreaga idee și un an de muncă. Iată așa „a mers mai repede” – 2 luni pierdute în exerciții inutile de a explica oamenilor care habar nu au de domeniu că nu poți da cu ranga în cap pentru o postare pe facebook sau în așteptări să se întâmple ceva. Iar la urmă așa un fail. Chiar am încercat foarte răbdător să îi rog să repare prostia pe care au făcut-o. Nicio reacție. Așa și trăim.
Dragă Andrei, ca să nu spună nimeni, în special tu, că am ceva personal cu tine, o să fiu transparent și o să-ți spun aici. Găsește-ți te rog un domeniu la care chiar te pricepi și fă asta, sau câteva domenii la care chiar te pricepi. Țara asta e prea mică pentru atâta management eficient cât iese din tine. Nu o mai ajuta atâta. Nu știu, cumpără covoare pentru președinție, de exemplu. Numai ai grijă să încapă în depozit”, a comentat Valeriu Pașa.
Solicitat de UNIMEDIA, fostul vicepremier, Andrei Spînu a declarat că „nu comentează acuzațiile”.
„Nu voi comenta acuzațiile. În rest, Președinția va respecta procesul de consultări publice a proiectul și toate propunerile vor fi analizate și luate în calcul. Pe aceasta cale. Mulțumesc Watchdog pentru comentarii și pentru efortul inițial de elaborare a proiectului”, a declart Andrei Spînu.
Președinta Maia Sandu a anunțat lansarea inițiativei legislative de a crea o instituție care să combată propaganda dăunătoare statului RM și să apere cetățenii de manipulare și atacurile propagandistice constante. „În virtutea atribuțiilor oferite de Constituție voi propune Parlamentului spre adoptare crearea centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei – Patriot”, a spus Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.