Un Centru național de apărare informațională și combatere a propagandei va fi creat în Republica Moldova. Despre asta a anunțat președintele Maia Sandu la un briefing de presă. Centrul se va numi „Patriot” și va avea misiunea de a coordona și implementa politica statului în domeniul securității Informaționale și transmiterea informațiilor corecte către cetățenii țării. De asemenea, va identifica și evalua riscurile și amenințările la adresa securității naționale.
Șeful statului susține că cetățenii trebuie să aibă acces la informație adevărată, fără manipulare, să poată auzi mai multe opinii și să cunoască ce se întâmplă în țara lor și în lume. De aceea, va propune Parlamentului spre adoptare constituirea Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei, denumit simbolic – PATRIOT. Instituția va avea două responsabilități de bază.
MAIA SANDU, președintele R: „1.Să transmită informații veridice către publicul larg și să asigure un dialog constant cu cetățenii, precum și să colaboreze cu toate instituțiile statului în vederea promovării intereselor naționale și creșterii rezistenței societății noastre în fața dezinformării. 2. Să identifice, să evalueze și să combată dezinformarea pentru eliminarea riscurilor generate de amenințările hibride și dezinformare asupra securității naționale”.
Președintele susține că marți textul proiectului de lege va fi publicat pe site-ul instituției prezidențiale pentru consultări, iar până la finalul lunii iunie, inițiativa va fi transmisă Parlamentului.
MAIA SANDU, președintele R.M: „Moldova are nevoie de o instituție care să asigure combaterea propagandei, informarea obiectivă a oamenilor, dezvoltarea rezilienței informaționale a cetățenilor și apărarea securității informaționale. Vă îndemn pe toți să contribuim la promovarea informațiilor obiective, să fim atenți când distribuim informații, să gândim critic și să lucrăm împreună pentru a apăra oamenii de minciuni”.
Președintele și-a argumentat inițiativa prin faptul că „Rusia atacă constant informațional, prin minciună, propagandă, dezinformare. Mai mult, potrivit ei, zi de zi, Kremlinul și grupările criminale lansează atacuri hibride, utilizând arma propagandei, pentru a semăna ură în Moldova, pentru a slăbi încrederea noastră unii în alții și încrederea în statul nostru. Deocamdată, Moscova nu a venit cu o reacție. Nu este clar încă cine va gestiona acest Centru.