Guvernul a alocat 4,7 milioane de lei pentru organizarea Adunării Naționale Moldova Europeană. Despre asta a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă. Potrivit lui, banii au fost cheltuiți pentru postere, materiale informative și steagurile Moldovei și al Uniunii Europene. Iar pentru participanții la eveniment a fost procurată apă.
În cadrul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că Ministerul Culturii a cumpărat 2000 de steaguri ale Republicii Moldova și UE, repartizate prin intermediul cancelariei de stat în fiecare localitate din țară, iar participanților la eveniment le-au fost repartizate 40 de mii de sticle de apă. Lista a inclus și alte cheltuieli.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: «Totodată, organizatorii au arendat 100 de unități sanitare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, care au fost disponibile în Piața Marii Adunări Naționale. Au fost confecționate materiale informative pentru a combate dezinformare și a informa din prima sursă cu privire la procesul de organizare a evenimentului. În total au fost tipărite 10 mii de pliante, 8000 de postere expuse în spațiile publice și închiriate afișaje în capitală și regiuni. Devizul de cheltuieli a mai inclus costuri pentru chiria și amenajarea scenei din PMAN, sonorizarea, asigurarea infrastructurii necesară în jurul Arcului de Triumf, corturi, dar și onorarii pentru concert.»
Potrivit lui Vodă, pe dimensiunea de sănătate au fost înregistrate 28 de solicitări, din ele șapte spitalizări. Totodată, Vodă a dezminți informațiile precum că ar fi fost alocați bani pentru transport și alimentația celor care au venit la eveniment.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: «Nimic ieșit din comun nu a fost fixat, situația a fost ținută sub control și au fost acordate îngrijiri medicale celor care au avut nevoie. Guvernul nu a cheltuit niciun leu pentru transportarea participanților sau asigurarea cu mâncare, în pofida zvonurilor lansate în această perioadă.»
În timpul evenimentului, unii oameni ne-au declarat că au venit pe cont propriu la Adunare.
– Am plătit, pe gratis nu se dă voie.
– Aţi plătit bilet? Păi, dar cum altfel?
– Şi cât aţi plătit pe bilet?
– Ei, tu nu cumva eşti de la KGB?
Alții ne-au mărturisit că primăriile din localitățile lor au organizat transportul.
– Cu microbuzul.
– Ați venit mai mulți?
– Vreo șase am fost.
– Cine a plătito?
– Primăria)
– Din Țigănești.
– Și, cum ați ajuns? Bine, am avut transport.
– Cine a organizat transportul?
– Primăria, primarul.
– V-a oprit pe drum Poliția?
– Nu, nu ne-au oprit, am ajuns bine.
Am încercat să aflăm de la Congresul Autorităților Locale câți bani au fost cheltuiți pentru transportul cetățenilor veniți la eveniment, dar directorul executiv, Viorel Furdui nu a răspuns la Telefon. Primarul de la Țigănești avea telefonul deconectat, iar primarul de la Ungheni ne-a spus că a fost cheltuită o sumă simbolică.
ALEXANDRU AMBROS, primarul municipiului Ungheni: «Nu știu cât m-a costat. Dar cred că nu m-a costat mult. M-a costat doar motorina. – La ce sumă ați ajuns? – Poftim? – La ce sumă ați ajuns? – Eu nu pot să vă zic acuma, trebuie să mă interesez. La milioanele de lei pe care le-am adus din bani europeni și de care s-au bucurat nu doar cei din municipiul Ungheni, dar și cei din regiunea Ungheni, eu cred că noi putem răspunde apelului președintelui țării și să mergem în PMAN și să le spunem merci frumos tuturor. Eu cred că sunt absolut incomparabile aceste sume, sunt niște sume simbolice.»
Potrivit autorităților, la Adunarea Națională Moldova Europeană din 21 mai au participat peste 80.000 de persoane, iar la final participanții au votat o Rezoluție prin care solicită modificarea Constituției pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Organizatorii au anunțat anterior că acțiuni similare au avut loc și în alte 33 de capitale și orașe europene.