După o pauză de aproape 2 luni, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a fost reluată examinarea dosarului fostului șef de stat, Igor Dodon, în care se cercetează episodul filmat în iunie 2019, denumit generic în spațiul public dosarul „kuliok, când acesta a primit de la fostul lider PDM fugarul Vladimir Plahotniuc o pungă neagră. ZdG.md a scris despre cum au încercat, fără succes, timp de două zile avocații lui Igor Dodon să-l scape de interdicția de a părăsi țara în următoarele 60 de zile.
În sarcina CSJ a fost pusă examinarea demersului procurorilor de prelungire a măsurii preventive în privința lui Dodon, pentru asta fiind constituit și un complet special: Ghenadie Eremciuc, Ion Malanciuc și Viorica Puica în calitate de președintă.
Au fost două zile în care avocații au înaintat mai multe cereri de recuzare a judecătorilor și de ridicare a excepției de neconstituționalitate privind procedura de transfer temporar al judecătorilor din instanțele inferioare la CSJ.
„Noi suntem într-o criză de timp. Acele 2-3 zile până azi puteau fi consumate prin formarea deja a noului complet. Măsura preventivă expiră la 19 mai, iar din partea apărării am putea avea cereri noi de recuzare. Noi până astăzi am analizat vreo 10-12 cereri de recuzare”, s-a arătat nemulțumit procurorul Vitalie Codreanu.
Igor Dodon a declarat că „politicul face presiuni ca să am restricții timp de un an”.
„De ziua Maiei Sandu au făcut percheziții la mine acasă. Este o persecuție politică din partea Procuraturii. Noi ne prezentăm permanent la ședințe. Nu ne eschivam”, a spus Dodon.
După mai bine de 2 ore în care s-au aflat în deliberări, judecătorii CSJ au admis integral demersul procurorilor și au prelungit cu 60 de zile măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi țara în privința lui Igor Dodon.
Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu factorii de decizie din Federația Rusă, în calitatea sa de președinte al Republicii Moldova, condiții favorabile PDM și personal lui Vladimir Plahotniuc. Următoarea ședință de judecată în dosarul „kuliok” a fost programată pentru 5 iunie.