Tragedie într-o familie din raionul Orhei. Un bebeluș de patru luni a decedat. Cazul a avut loc ieri, în satul Pohrebeni.
Polițiștii au stabilit că mama de 27 de ani, după ora 17:00, a adormit fetița, iar peste un timp a observat că pielea acesteia are altă culoare. Tânăra imediat a apelat la ajutorul unei vecine, asistentă medicală de profesie, care a acordat primul ajutor bebeluşului și a apelat serviciul de urgență.
Cauza decesului va fi stabilită în cadrul expertizei medico-legale.
ELENA BĂETRĂU, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei: «Ajunși la fața locului, medicii au preluat bebelușul și l-au transportat la Spitalul Raional din Orhei. La orele 19:30, medicii au stabilit decesul bebelușului. Pe cazul dat a fost pornit un proces penal, în cadrul căruia urmează să se stabilească toate circumstanțele.»