Vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a depus o interpelare către Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Ministerul Afacerilor Interne, Comisia Electorală Centrală și Serviciul de Informații și Securitate în ceea ce privește Adunarea națională din 21 mai, organizată de PAS. Mai exact, deputatul solicită acestor instituții să spună care este finalitatea controlului privind suspiciunile de finanțare ilegală a PAS, dacă vor verifica din ce bani va fi organizat acest miting și dacă vor fi aplicate aceleași măsuri ca și în cazul participanților la manifestațiile organizate de Partidul „ȘOR” și nu numai, scrie Partidulsor.MD.
Mai exact, deputatul Marina Tauber vrea să afle dacă Procuratura și Poliția vor stopa mijloacele de transport, care vor aduce în mod organizat cetățenii la Adunarea din 21 mai. De asemenea, vrea să știe dacă membrii CEC vor verifica corectitudinea finanțării și declarării de către PAS a acestor evenimente publice majore, în rapoartele instituției. Totodată, deputatul întreabă Procuratura dacă va verifica legalitatea finanțării PAS și proveniența mijloacelor financiare utilizate la miting, dar și acțiunile funcționarilor de stat care amenință și obligă instituțiile și întreprinderile să aducă forțat oameni la miting, sub aspectul abuzului și excesului de putere. Marina Tauber mai întreabă dacă instituțiile de drept vor asigura respectarea dreptului constituțional la întrunire pentru alte partide și cetățeni are au alte viziuni decât cele ale reprezentanților de la putere.
Interpelarea deputatului Partidului „ȘOR” a fost făcută în contextul nenumăratelor măsuri represive față de Partidul „ȘOR”, reprezentanții formațiunii și participanții la acțiunile publice antiguvernamentale. Asta în timp ce partidul de la guvernare, în frunte cu președintele Maia Sandu, organizează, în 21 mai, un miting electoral din bani publici.
„CEC a sistat finanțarea de la bugetul de stat pentru presupuse încălcări de ordin financiar. Procuratura a declanșat o adevărată vendetă împotriva conducerii și activiștilor Partidului „ȘOR” pentru presupuse încălcări de finanțare ilegală. Poliția, împreună cu serviciile speciale și alte autorități, au persecutat participanții la protestele pașnice. Agenții economici din domeniul transportului și nu numai sunt persecutați. Plângerile penale depuse împotriva acțiunilor ilegale ale poliției și altor demnitari, pentru încălcarea gravă a dreptului la întrunire, pentru abuzul și excesul de putere, rămân fără reacție. În același timp, autoritățile locale și întregul aparat de stat pun presiuni enorme pentru a obliga cetățenii să participe la așa-numitul miting european anunțat de șeful statului, în 21 mai 2023. În plus, deputații majorității parlamentare recunosc public că partidul va asigura din punct de vedere logistic deplasarea și hrana oamenilor care vor veni la miting. Dacă se confirmă cel puțin o mică parte din aceste informații atunci suntem în fața unor grave încălcări ale legii: finanțare ilegală a partidului; spălare de bani; abuz și exces de putere; șantaj etc.”, se arată în interpelarea deputatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber.