Curtea Constituțională a amânat, până în data de 12 iunie, examinarea demersului Guvernului privind scoaterea Partidului „Șor” în afara legii. Decizia a fost luată după ce avocații executivului și cei ai formațiunii politice au declarat că nu au alte completări asupra materialelor cauzei examinate.
După ce timp de șase zile a fost examinată sesizarea Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului „Șor”, președintele Înaltei Curți a anunțat o pauză pentru ca cele două părți să-și pregătească pledoariile finale. Nicolae Roșca declarat că până acum, toate materialele cauzei au fost aduse la cunoștință părților.
NICOLAE ROȘCA, președinte CC: „Fiecare parte a recepționat copiile de pe materialele cauzei. Partidul Politic Șor a obținut copiile tuturor actelor anexate la dosar. S-au pronunțat prin opinii, comentarii și punerea întrebărilor asupra documentelor menționate precum și ceilalți reprezentanți care au fost prezenți la ședință. De asemenea, reprezentantul autorului sesizării, a făcut același lucru cu materialele cauzei. Plenul Curții constituționale anunță întrerupere până la data de 12 iunie 2023, ora 10 pentru pregătirea și prezentarea pledoariilor în fața Curții Constituționale”.
De cealaltă parte, apărătorii Guvernului au declarat că executivul era pregătit de pledoarii.
EDUARD DIGORE, avocat, reprezentat al Guvernului: „Guvernul a fost pregătit pentru pledoarii, pentru susținerea acestora, dar odată ce Curtea a decis că în data de 12 se vor prezenta pledoariile, urmează să ne conformăm și să fim pregătiți pentru data de 12 iunie”.
Avocații Partidului ”ȘOR” susțin că acest proces este fără precedent în Republica Moldova. Potrivit acestora, toate dovezile precum că activitatea formațiunii este legală au fost prezentate magistraților.
VADIM BANARU, avocat PP ”ȘOR”: „Ținând cont că Curtea Constituțională este garantul constituției și este o instituție absolut independentă, și ținând cont de complexitatea cauzei pentru stimații mgistrați Curții Constituționale este timp pentru a fi examinate toate înscrisurile, toate argumentele. Este un dosar complex. Nu doar societatea noastră este cu ochii pe Înalta Curte, dar și partenerii externi de dezvoltare”.
AURELIU COLENCO, avocat PP ”ȘOR”: „Curtea Constituțională este o Curte care stă mai presus de lege. Eu consider că reputația acestor magistrați ai Curții Constituționale nu va fi pătată. În caz de hotărâre în defavoarea Partidului ”ȘOR”, noi avem suficiente probe să ne adresăm la CEDO”.
Amintim că, Curtea Constituțională a început pe 10 mai examinarea sesizării Guvernului prin care a solicitat verificarea constituționalității Partidului politic Șor. Pe parcursul acestei perioade, părțile și-au prezentat pozițiile, au înaintat demersuri și și-au adresat întrebări.
Executivul a depus la sfârșitul anului trecut o sesizare prin care a cerut verificarea constituționalității Partidului „ȘOR”. Autorii documentului au argumentat solicitarea prin faptul că în toate activitățile de până acum, formațiunea a acționat în contradicție cu principiile statului de drept, punând în pericol suveranitatea și independența R. Moldova. Partidul ”ȘOR” a declarat anterior că intenția de scoatere a sa în afara legii înseamnă „lezarea drepturilor” alegătorilor care şi-au dat votul pentru Partidul „ŞOR” şi este un „atentat la pluralismul de opinie”.
Și experții Comisiei de la Veneția spuneau, anul trecut, că declararea neconstituțională a unui partid politic reprezintă o ingerință în dreptul la libera asociere și întruniri, protejat de articolul 11 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, și va fi egală cu interzicerea acestui drept.
Comisia de la Veneția a mai stabilit că declararea neconstituțională a unui partid, în absența unor dovezi evidente și plauzibile de acțiuni antidemocratice, care ar reieși direct din programul sau din activitatea acestuia, constituie o violare a art. 11 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Reprezentanții puterii susțin că există suficiente argumente pentru ca Partidul ”ȘOR” să fie scos înafara legii.