Potrivit comunicatului partidului „ȘOR”, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, dă asigurări că, din 15 mai 2023, începe o nouă filă pentru viața Găgăuziei, una bogată, frumoasă, luminoasă și prosperă. Declarația a fost făcută în această seară, la Comrat, acolo unde a fost organizat un concert de zile mari, cu ocazia încheierii campaniei electorale a Evgheniei Guțul, candidatul Partidului „ȘOR” pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Concerte au fost organizate simultan și în orașele Ceadîr-Lunga și Vulcănești.
Ilan Șor le-a mulțumit locuitorilor regiunii pentru susținerea acordată candidatului Partidului „ȘOR” pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a reiterat că are planuri mari pentru regiune.
„Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea pe care ne-ați acordat-o, în primul tur de scrutin. Reiterez faptul că nu am venit în Găgăuzia doar pentru a participa la alegeri și pentru victorie, ci pentru a ne atinge un singur scop – de a transforma Găgăuzia într-un plai de vis. Este ambiția mea personală și a echipei mele. Vom veni cu investiții de jumătate de miliard de euro. Din 15 iunie, veți vedea lucrări ample de construcție a drumurilor, privind amenajarea parcurilor etc. Din 1 iulie, vor începe lucrările de construcție a GăgăuziaLand și a aeroportului din Comrat. În decurs de doi ani, vom majora pensiile și salariile bugetarilor. Dragi prieteni, eu sunt așa cum sunt, dar nimeni nu-mi poate reproșa că nu mă țin de cuvânt. Vă dau cuvântul meu de onoare că niciodată nu veți regreta că ați ales-o pe Evghenia Guțul, candidatul Partidului „ȘOR” pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Din 15 mai 2023, începe o nouă filă pentru viața Autonomiei găgăuze, una bogată, frumoasă, luminoasă și prosperă”, a declarat Ilan Șor, se scrie în comunicat.
Liderul Partidului „ȘOR” a atenționat asupra faptului că autoritățile centrale fac tot posibilul și imposibilul pentru a elimina candidatul Partidului „ȘOR” din cursa electorală. Și asta pentru că le este frică de victoria candidatului formațiunii sale la alegerile din Găgăuzia.
„Ei se tem că Găgăuzia va deveni cu adevărat un plai de vis, unde oamenii vor avea un trai decent. În cele trei săptămâni de campanie electorală, m-am implicat foarte mult, am învățat multe despre autonomiile din lume. Am constatat că nicăieri în lume nu e ca în Moldova. Limba din orice autonomie din lume este a doua limbă de stat. Autonomiei găgăuze i-au fost furate atribuțiile, deși ea trebuie să aibă multe drepturi”, a mai menționat Ilan Șor, se menține în comunicat.
Și Evghenia Guțul le-a mulțumit tuturor locuitorilor Găgăuziei pentru susținere.
„Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în primul tur de scrutin și încrederea în echipa noastră. A mai rămas puțin timp până la cel de-al doilea tur de alegeri. Vă rog să ieșiți în număr mare la vot. Oferiți-vă șansa, oferiți-le copiilor, părinților voștri șansa la un trai decent, la o viață bună. Partidul „ȘOR” este singura care poate schimba lucrurile în bine. Pentru noi vorbesc faptele. Experiența, profesionalismul nostru le vom aduce în Găgăuzia. Duminică, 14 mai, aveți avea ocazia să alegeți dintre ceea ce este acum sau o Găgăuzie care va fi transformată într-un plai de vis. Victorie!”, a afirmat Evghenia Guțul.
În cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, candidatul Partidului „ȘOR”, Evghenia Guțul, figurează cu numărul 1 în buletinul de vot.