A interzice 6 posturi de televiziune înseamnă să-ți manifești slăbiciunea. Astfel a calificat decizia din 16 decembrie 2022 a CSE ex-președintele partidului PNL, Vitalia Pavlicenco. În cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV, aceasta a declarat că doar puterea curajoasă ar putea purta un dialog inclusiv cu cei ce au o părere diferită.
VITALIA PAVLICENCO, ex-președinte al partidului PNL: Eu consider că în societatea noastră este întotdeauna nevoie de dialog. Și doar puterea curajoasă poate să discute și cu cei care au opinia apropiată lor, și cu cei care au opinii opuse. Legat de posturile TV, eu vreau să vă spun că pentru mine, a interzice ceva, înseamnă a-ți manifesta slăbiciunea. Eu am mers întotdeauna și am discutat oriunde, la emisiuni rusești, la emisiuni în franceză, la emisiuni în română, și întotdeauna am spus opinia pe care o am, și nu cred că trebuie să corelezi faptul unde ești de faptul ce vorbești.
Până la această oră, declarațiile politicianului nu au fost comentate de reprezentanți ai puterii.
Amintim că prin decizia CSE, șase posturi TV, au fost private de licență pentru perioada Stării Excepționale în care se află în prezent R. Moldova.
În hotărârea CSE lipsește informația exactă despre sancțiunile aplicate anterior de Consiliul Audiovizualului în privința fiecărui furnizor de servicii media vizat, ci doar se menționează că licențele au fost suspendate pe durata stării de urgență „pentru lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”.
Mai târziu, președintele Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu-Eșanu, a argumentat că toate aceste șase posturi TV au făcut „propaganda de război prin tăcere”.
Iar recent, în cadrul unei emisiuni televizate, Vițu a recunoscut că după ce cele 6 posturi tv au rămas fără licență, instituția pe care o conduce a fost invadată de apeluri din partea telespectatorilor, care se plângeau că nu au ce să mai urmărească la televizor. În replică, reprezentanții Consiliului Audiocizualului le-au sugerat oamenilor să citească cărți.
TV6 și Orhei TV au atacat decizia CA la Curtea de Apel Chișinău și au mențiobat în contestație că niciodată nu au fost sancționate pentru încălcările indicate în decizia CSE. Instanţa a transmis dosarul la Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani, iar 10 zile mai târziu, cauza a fost expediată la Curtea Supremă de Justiție, apoi a revenit la Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani. Examinarea dosarului în fond este programată pentru 12 iunie.