Fermierii moldoveni bat din nou alarma. Aceștia susțin că prețul la grâu a coborât sub 3 lei per kg, iar din această cauză pierderile sunt considerabile. De vină ar fi importurile masive din Ucraina, care îi aduc în pragul falimentului, spun ei. În reacție, Ministerul Agriculturii declară că elaborează măsuri pentru sprijinul agricultorilor ce urmează a fi coordonate cu autoritățile naționale și UE.
Sergiu Marandiuc este agricultor din raionul Sîngerei de mai bine de 15 ani și spune că în toată perioada activității sale nu a mai văzut ca prețul pentru grâu să fie mult mai mic decât sinecostul producției, așa cum, afirmă el, se întâmplă anul acesta.
SERGIU MARANDIUC, fermier din raionul Sîngerei: «Noi, practic, vindem grâul cu pierderi foarte mari, asta este problema. – Cu cât vindeți grâul? – Acuma merge vorba de 2,95, până la trei lei este prețul și asta este problemă foarte mare. De unde vine noi toți știm, vine importul de la Ucraina cu un preț jos. Importurile acestea ceva cu ele trebuie de făcut, cumva de regulat. Eu nu spun că trebuie de oprit totalmente, dar cumva de reglementat tranzitul acesta din țară, ca să nu că apară grâul din țara vecină pe piața internă.»
Potrivit fermierului, în luna iulie anul trecut, când a fost perioada de recoltare, prețul grâului era de peste 5 lei.
SERGIU MARANDIUC, fermier din raionul Sîngerei: «După ce l-am păstrat mai mult de jumătate de an, mai mult de 8 luni, noi avem prețul sub trei lei. Cheltuieli s-au dus pentru păstrarea grâului și noi să avem în luna mai preț mai jos decât în sezonul de recoltare, așa ceva nu a fost niciodată. Asta este dezastru. Suntem în prag de faliment.»
Președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, susține că toată această dinamică a prețurilor pune în situație catastrofală agricultorii moldoveni, iar și mai rău, spune el, e că fenomenul va accelera exodul cetățenilor din țară.
ALEXANDR SLUSARI, președintele Asociației Forța Fermierilor: «3 lei și sub trei lei este un preț catastrofal. Noi am avut marți discuții cu ministerul, cu ministru. Au fost discuțiile aprinse, cu mai multe reproșuri. Am spus că promisiunile nu sunt realizate. Prin urmare, ministrul a promis că va solicita compensații pentru agricultori, măcar pentru fertilizanți, astfel încât costurile producției să le diminuăm. Din 2 mai, importurile sunt interzise în România, Bulgaria, Polonia, Ungaria și Slovacia, la noi deocamdată nu văd nicio schimbare, lucru care pe noi ne deranjează.»
Reprezentanții Ministerului Agriculturii au declarat pentru postul nostru de televiziune că elaborează măsuri de restricționare a importului de cereale din Ucraina și că acestea urmează a fi coordonate cu autoritățile naționale și Uniunea Europeană.
«În conformitate cu deciziile comunitare luate privind impunerea unor restricții la importul de cereale din Ucraina în unele state UE, Ministerul elaborează măsuri similare, ce urmează a fi coordonate cu autoritățile naționale și UE». DANIELA TURCULEȚ, purtător de cuvânt, MAIA
«În conformitate cu deciziile comunitare luate privind impunerea unor restricții la importul de cereale din Ucraina în unele state UE, MAIA elaborează măsuri similare, ce urmează a fi coordonate cu autoritățile naționale și UE»
Comisia Europeană a introdus o restricție temporară de import în Polonia, România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria a grâului, porumbului, florii-soarelui și rapiței. Măsura a intrat în vigoare din 2 mai şi va dura până în 5 iunie. Totodată, Uniunea Europeană va aloca acestor țări compensații suplimentare pentru agricultorii afectați de prăbușirea prețurilor la cereale și oleaginoase în valoare totală de 100 milioane de euro. Ministrul Agriculturii din România a anunţat marţi că țara sa va primi aproape 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru spijinirea fermierilor afectaţi de importurile de cereale ieftine din Ucraina.