Kilometri întregi de ambuteiaje se fac pe podul Mihai Viteazul, după ce o porțiune a acestuia a intrat în reparație, ca va dura până la sfârșitul anului. Revoltați de situație, șoferii cer încă o bandă de circulație, alții – prezența în zonă a polițiștilor care să dirijeze traficul, iar unii solicită ca lucrările să se facă mai repede. Pentru răspunsuri la aceste solicitări, am constat ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, dar și pe șeful direcției municipale transporturi. Ce ne-au spus, aflați din reportaj.
În prima zi de reparaţie, ambuteiajul se întindea de la sensul giratoriu, de pe strada Petricani, de-a lungul podului și mai departe – aproape de Fabrica de bomboane ”Bucuria”. Șoferii spun că cel mai grav a fost dimineața.
«Acum sunt doar 500 de metri, dar dimineață a fost până la Stefan cel Mare.»
«Ambuteiaje mari. Cred că trebuie să se grăbească cu reparația.»
« – De mult stați în ambuteiaj? – Da, de vreo jumătate de oră.»
«În general, ambuteiaj mare și pe Petricani de la un capăt la altul. Problemă!»
«Vin din sectorul Râșcani, acolo nu este ambuteiaj, începe aici, pe Visterniceni»
«Unii dintre oamenii pe care i-am întâlnit s-au arătat nemulțumiți de mersul lucrărilor.»
«Foarte rău. Pentru că, în primul rând, ar putea să ofere trei benzi și să lase una pentru reparație. Și deci ce obținem? //// Se dovedește că sunt două benzi, dar cât de mult transport. Vezi cât este? Și cum? Trebuie să te gândești cu capul, nu…. ///// Înțeleg că e nevoie de reparații, ceva constant trebuie reparat, dar trebuie să te gândești la asta din timp. Uite, o bandă face restul pentru ce?»
«Eu, dimineața, la 7:30, veneam dinspre Albișoara, Am făcut dreapta aici și vad că este închis, dar nu lucra nimeni. În alte țări, când se închid, se lucrează imediat, dar la noi era fără 15 minute 8 opt și nimeni nu făcea nimic. // Cred că trebuie de lucrat aici zi și noapte..»
«Şeful Direcţiei transport, Vitalie Mihalachi, ne-a spus că la reparația podului se lucrează în două schimburi şi că nu există nicio modalitate de a face asta non-stop, întrucât nu ajung muncitori. Totodată, el a precizat că în aceste lucrări au fost implicate concomitent trei companii: două moldovenești și una ucraineană.»
VITALIE MIHALACHI, şeful Direcţiei transport: «Acum, este frezat carosabilul, porțiunea de asfalt. Muncitorii deschid toate elementele podului pentru a le schimba și repara. Schimbă în totalitate şi partea pietonală. Apoi, vor pune totul la loc, vor reabilita toate grinzile podului şi spre sfârșitul verii, cel mai probabil, deja în toamnă, va fi pus asfaltul.»4
Întrebat de ce nu au fost lăsate pentru circulație trei benzi, șeful Direcţiei a răspuns că acest lucru este imposibil din mai multe motive, iar principalul este că reparația se realizează în două etape şi în prezent se lucrează pe una dintre jumătăți.
VITALIE MIHALACHI, şeful Direcţiei transport: «Pe una din jumătăţi. Şi vă explic de ce. Pentru că, în principiu, noi vom separa această porțiune, unde se lucrează, astfel încât vibrațiile să nu afecteze partea reparată a podului.
– Am înțeles, va fi separată.
– Separată pentru ca aceste vibraţii să nu afecteze partea reparată. Conform tehnologiei, cimentului din beton nu îi plac vibrațiile, deoarece crapă. Își pierde rezistenţa.»
Șoferii consideră însă că ar putea decongestiona traficul prezența în locurile critice a unor polițiști de la rutieră.
«-Poliția ar trebui să reglementeze traficul? – Ar trebui, dar nu am văzut niciun singur polițist acolo.»
«Mi se pare uneori că poliția nu se ocupă cu ce trebuie, asta e părerea mea. Uneori, când sunt ambuteiaje mari în oraș, ei se ocupă cu fixarea vitezei sau cu alte chestii care nu știu dacă sunt atât de importante în acel moment.»
«Trebuie instalat măcar un fel de semafor sau ceva și trebuie de făcut, reparații noaptea, nu ziua..»
«- Este nevoie de poliție? – Cred că da, pentru ca fluxul să meargă mai repede. – De ce nu sunt acolo? – Păi, nu știu, trebuie să-i întrebați…»
Ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică Natalia Golovco ne-a spus că până în prezent nu a fost recepționat niciun ordin de trimitere a unui echipaj de poliție rutieră pe pod.
NATALIA GOLOVCO, ofițer de presă al INSP: «Nu putem pune câte un echipaj la fiecare intersecție în care se fac reparații. Avem multe sarcini. Prioritatea este să răspundem la apelurile către serviciul 112. Nu putem spune celor care sună la serviciul 112 să aștepte. Nu avem ocazia să punem
câte un echipaj la fiecare intersecție, acum se repară peste tot prin
Chișinăului.»
Potrivit Nataliei Golovсo, circulația camioanelor va fi limitată, pe durata lucrărilor, pe această porțiune de drum.
NATALIA GOLOVCO ofițer de presă al INSP: «Pe durata lucrărilor, îndemnăm șoferii să evite deplasările în acea zonă pentru a nu crea ambuteiaje. Și vă îndemnăm să respectați Regulile Rutiere, respectând ceilalți șoferi.»
De asemenea, autoritățile orașului au anunțat că, în timpul lucrărilor de reparație, troleibuzele de pe liniile: 21, 23, 27 și 29, precum și autobuzele de pe ruta 16, vor circula conform programului obișnuit, dar pot exista întârzieri de până la 15 minute. Potrivit autorităților locale, toate lucrările de reparație, de pe ambele părți ale podului, ar trebui să fie finalizate în 26 de luni. După asta, calitatea va fi verificată. Șeful de la direcția municipală transporturi spune că, procesul de reabilitare va costa orașul 108 milioane de lei. Pentru lucrări, în acest an, sunt planificați 40 de milioane de lei. Toate fondurile urmează să fie alocate din bugetul orașului. Podul de pe strada Mihai Viteazul a fost dat în exploatare în anul 1974. Are 311 metri lungime, 26 metri lățime și între 5 și 14 metri înălțime.