Pasagerii care doresc să zboare de pe Aeroportul Internaţional Iaşi trebuie să fie pregătiţi pentru schimbări majore, în perioada următoare. Municipalitatea a anunţat că accesul către aerogară se va face doar cu ajutorul autobuzelor care vor fi puse în circulaţie.
Această modificare, susţine primarul Mihai Chirica, vine pentru a rezolva problema traficului aglomerat pe perioada în care vor fi efectuate lucrări la parcarea Aerportului Internaţional Iaşi. În aceste condiţii, decizia va intra în aplicare de pe data de 2 mai 2023, iar lucrurile vor reveni la normal la jumătatea lunii august.
Municipalitatea ieşeană a precizat că accesul autoturismelor va fi permis doar până la podul din zona Ciric. Astfel, drumul către Aeroport va putea fi utilizat doar de cei care lucrează la aerogara ieşeană. Totodată, această măsură este luată şi pentru a decongestiona traficul în perioada orelor de vârf, cele mai aglomerate zile fiind joia şi duminica.
,,Accesul de la Pod Ciric către aeroport va fi interzis, cu excepţia celor care au sticker special de identificare. Dacă eşti lucrător la aeroport poţi intra, dacă nu, nu. Astfel, pasagerii vor lăsa autoturismele în parcare, vor fi preluaţi de autobuzele care vor circula din 15 în 15 minute şi vor fi transportaţi, cu tot cu bagaj, către terminal”, a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.
Pentru a asigura suficiente locuri de parcare pentru pasageri, autorităţile au luat deja măsuri. Astfel, parcările din zona Ciric vor fi eliberate, iar oamenii legii vor fi mobilizaţi pentru a menţine ordinea.
„Vom elibera parcările, mai ales cele de pe partea stângă. De aici vom asigura transportul, împreună cu Companie de Transport Public. Eliberăm toate parcările, am dat ordin colegilor mei, iar până la sfârşitul săptămânii reactivăm toate barierele şi scoatem toate maşinile care nu au ce căuta acolo. Vom lăsa doar parcările pentru activităţile sportive”, a adăugat primarul Iaşului.