Premierul Dorin Recean anunță că Ministerul de Interne pregătește instrucțiuni detaliate cu privire la modul cum vor fi amendați cei care vor purta panglica Sfântul Gheorghe. Potrivit oficialului, decizia Curții Constituționale privind acest simbol nu schimbă nimic, iar purtarea lui este în continuare interzisă.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republcii Moldova vor ieși în public și vor anunța exact cum vor fi documentați și sancționați cei care nu respectă legislația. Decizia Curții Constituționale nu a schimbat nimic. În continuare etalarea acestor simboluri, fabricarea lor, distribuția, cumpărarea, vânzarea și utilizarea neconformă în continuare, confomr legislației în vigoare, vor fi pedepsite.
Amintim că din data de 20 aprilie, anul trecut, la inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate, este interzisă confecționarea, promovarea sau
răspândirea panglicii Sfântul Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive în războiul din Ucraina. Persoanele fizice care sfidează lege pot fi sancționate cu amendă de până la 9000 de lei, iar cele juridice cu până la 30 de mii de lei. În data de 11 aprilie 2023, Curtea Constituțională a decis că panglica Sfântului Gheorghe poate fi purtată deschis, atâta timp cât nu promovează agresiunea militară sau crimele împotriva umanității.
Deputata PAS Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, a declarat că hotărârea Înaltei Curți „a stârnit multe discuții”. Potrivit ei, teoretic, Curtea a dat o apreciere corectă. „Cum la modul practic va avea loc aplicarea acestui articol, nu este clar”, a menționat Stamate.