Salut, mă numesc Nicoleta și azi vreau să vă povestesc despre una dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am avut ocazia să le văd cu proprii ochi. Vorbesc despre țara contrastelor, țara cu o istorie seculară, țara legendelor și țara celor mai primitori oameni.
Cu toții v-ați dat deja bine seama că este vorba despre Georgia – unul dintre puținele locuri de pe pământ în care omul pare să fi dovedit mai multă măiestrie chiar decât natura. Și dacă până nu demult să ajungi acolo din Republica Moldova era destul de complicat, acum, când compania Air Moldova prestează zboruri directe, posibilitatea de a vizita acest colț de rai a devenit în sfârșit accesibilă.
Prin urmare, atunci când am fost telefonată de Elena, reprezentanta companiei Condor Turism, care mi-a propus să merg într-un tur informativ în Georgia, am acceptat fără a sta pe gânduri măcar o secundă.
Și iată că după câteva zile mă aflu deja pe Aeroportul Internațional Chișinău, făcând cunoștință cu membrii grupei cu care urma să călătoresc, și, înregistrându-mă spre cursa Chișinău-Tbilisi. Iar peste 2 ore și 45 de minute de zbor, ne-am văzut aterizate pe Aeroportul din Tbilisi, eu, și încă 15 tinere, toate din domeniul turismului, dar care niciodată nu au vizitat această țară.
Acolo eram deja așteptate de gazdele noastre de la iRest. Am fost surprinse plăcut chiar din primele clipe, fiind întâmpinate cu flori. Câteva minute de discuții cu ei au fost suficiente pentru a înțelege că ne așteaptă o călătorie interesantă, veselă și plină de emoții și surprize.
Familiarizarea cu Georgia a început, bineînțeles, de la capitala ei, Tbilisi, orașul unde cetățile din Evul Mediu coexistă perfect alături de structurile moderne ale clădirilor de birouri sau rezidențiale. Ne-am îndreptat direct spre centrul vechi al orașului. Ceea ce se aruncă în ochi din primele secunde este arhitectura unică. Prima mea impresie este că am părăsit prezentul pentru a face o călătorie în trecut.
De-a lungul străduțelor, monumentele, clădirile, pavajul totul parcă ar fi un decor de film, perfect aranjat, pentru a relata evenimente din istorie.
Un alt detaliu interesant sunt și monedele mari încorporate în pavajul străzii. Acestea au ilustrate stema orașului, iar scopul lor este să le arate calea turiștilor.
Vizitând orașul, niciodată nu te vei rătăci, dacă te vei ghida după aceste monede.
Și, desigur, renumitul turn înclinat din Tbilisi, cel care-i face concurență construcției din Pisa(Italia). În fiecare zi, la ora 12.00 și la ora 19.00, turnul cu ceas oferă un spectacol ce merită văzut.
Fix lângă turn se află și Teatrul de Păpuși Gabriadze, fondat în 1981. Pe edificiu este înscrisă o citată pe care am memorat-o: „Fie ca singurele lacrimi pe care le vărsați să fie provocate de tăiatul cepei”.
O altă construcție care m-a cucerit, la propriu, este Podul Păcii. Forma sa arcuită și culoarea sa azurie amintește un cer senin, fără nouri și fără probleme. Podul unește două părți ale orașului, despărțite de râul Kura. Interesant este faptul că georgienii numesc porțiunea râului care le traversează țara lor Mtkvari.
Și desigur, renumitele băi de sulf, menite nu doar pentru a te spăla, dar și pentru relaxare, și chiar tratamentul unor probleme de piele.
Încă la început am numit această țară una a contrastelor, și nu degeaba. După ce am făcut cunoștință cu agitația urbei, a urmat familiarizarea cu o altă latură a monedei. Cea care oferă liniște și o contopire sută la sută cu natura.
Vorbesc despre capitala istorică a țării, Mtskheta. Acolo, în primul rând am vizitat mănăstirea de pe muntele Jvari – cel mai important simbol al Bisericii Ortodoxe Georgiene. Este una dintre puținele biserici medievale care și-au păstrat imaginea practic neschimbată până astăzi. Se spune că în acest loc în secolul IV Sfânta Nino (Nina) a adus creștinismul, instalând o cruce. Tot acolo se întâlnesc, dar nu își amestecă apele două râuri, Aragvi și Kura. Aragvi e de un albastru curat, iar Kura e de culoare cafenie, de lut. Apele lor nu se amestecă deoarece au temperaturi diferite.
Coborând de pe munte am vizitat și orașul Mtskheta. Aici am vizitat bineînțeles, Catedrala Svetitskhoveli, care e situată în „inima” orașului. Este din secolul 11 și este considerat unul dintre cele mai sfinte locuri din Georgia. Și am făcut o plimbare în imediata apropiere, pe străzile transformate în târg, unde găsești covoare, blănuri, ciorapi cu khinkali, vin, înghețată de vin, dulciuri tradiționale și multe altele.
Iar la circa 100 de km de Tbilisi am făcut cunoștință cu un alt oraș: Sighnaghi – orașul iubirii, renumit pentru cetatea sa bine conservată, cu 28 de turnuri de-a lungul întregului perimetru.
Aici vin oameni din întreaga lume să-și înregistreze căsătoriile, mai ales că până la pandemie, starea civilă lucre 24/24.
Și desigur, nu poți vorbi despre Georgia, fără a vorbi despre vinuri și bucate unice. Pe lângă restaurantele și cafenelele unde ne-am bucurat de khinkali, khachapuri, frigărui deosebiți și alte bucate tradiționale, adevărata cunoștință cu istoria și cultura vinificației am făcut-o la depozitele de vinuri Khareba.
Acolo am aflat că anume Georgia este considerată oficial patria vinului, dar și despre modul de pregătire a licorii, unic în lume. Doar aici poți vedea ulcioare imense îngropate în pământ, în care fermentează vinul.
Tot aici, pe teritoriul depozitelor am învățat să coacem pâine, în cuptoare asemănătoare unor butoaie din cărămidă, am învățat să lipim khinkali, și să pregătim khachapuri.
Și tot aici am degustat și Cha-Cha, un tip de țuică, preparată din tescovină.
Deși ne-am aflat în Georgia doar trei zile, și am văzut o mică parte a aceste țări, ași putea povesti ore și ore întregi despre acest colț de rai, pe care mulți, după merit, îl numesc cel mai frumos loc din lume. Pe lângă locurile care m-au fascinat, și oamenii care au organizat această mică vacanță m-au cucerit, la propriu. Ghidul nostru Alexander, m-a făcut să mă îndrăgostesc de această țară, să o cunosc, și revenind acasă, am adus cu mine o mică părticică a acestei culturi.
ALEXANDRU, ghid iRest: „Țara noastră compactă ne permite într-o perioadă scurtă de timp să ajungem și la Marea Neagră, și să urcăm în munți, și să vizităm și cea mai vinicolă regiune din țară. Așa cum suntem un popor primitor și iubim foarte mult oaspeții, oaspeții sunt pentru noi trimiși de Dumnezeu, noi îi așteptăm pe toți, din toate țările, ne-am dori foarte mult ca cetățenii țării voastre, într-un număr mare ar veni să vadă țara noastră”.
Un loc aparte în inima mea l-a ocupat organizarea acestor 3 zile pe care le-am petrecut în Georgia. Grație celor de la iRest, totul a fost la cel mai înalt nivel, iar atitudinea față de noi, turiștii a fost una deosebită. În două cuvinte, gazdele noastre au confirmat că georgienii sunt uni din cei mai primitori și binevoitori oameni. Stând de vorbă cu Becha, administratorul companiei Irest, am aflat că spectrul serviciilor pe care ei le oferă turiștilor este imens. Ei organizează totul după placul vizitatorilor, ultimilor nu le rămâne decât să se bucure de odihnă.
BEKA, general manager iRest: „Operatorul de turism iRest deja de mulți ani este pe piața din Georgia. Noi ne considerăm unii din cei mai buni pe piața georgiană. Prestăm cele mai diferite servicii, de la hoteluri de 5 stele până la apartamente. De asemenea, organizăm excursii, în diverse puncte ale Georgiei, dar și tururi combo, în Azerbaidjan sau Armenia. Noi primim foarte mulți oaspeți din diferite țări, iar în acest an au început zborurile directe din Chișinău, și, din Moldova avem mulți oaspeți pe care suntem gata să-i primim”.
Tipurile de excursii pe care le propun cei de la iRest, sunt, de asemenea, foarte variate.
BEKA, general manager iRest: „Avem începând de la excursii de o zi, până la 15 zile. Avem și tururi de weekend, și odihnă pentru sănătate. Împreună cu Air Moldova, am făcut așa un pachet weekend-tur, la un preț de la 240 de euro. În el se include zborul, două nopți în Tbilisi și o excursie pietonală”.
Și dacă v-am fascinat cu explozia mea de emoții pe care mi-a dăruit-o această țară, a venit timpul să vă dezvălui și cine a organizat această călătorie. Vorbim despre agenția CondorTur din Chișinău, care deja colaborează cu cei din Georgia și oferă posibilitatea doritorilor de a vizita aceste locuri extraordinare.
ELENA, reprezentant Condor Turism: „Noi putem organiza un pachet standard și nu doar. Începând cu zborul, VIP excursii, tururi de grup sau individuale. Poate fi doar pentru cetățeni moldoveni care zboară din Chișinău, cât și combo-excursie cu reprezentanți ai altor naționalități”.
Spectrul serviciilor este foarte larg, începând cu zborul, asigurarea medicală, loc de trai, excursii și transferuri.
ELENA, reprezentant Condor Turism: „Compania noastră oferă garanție de 100%, adică turiștii, pe toată perioada călătoriei lor, noi oferim tot suportul, suntem mereu pe fir. Răspundem la orice întrebare. Și partea-gazdă, desigur este excepțională, ei foarte binevoitor îi întâmpină pe turiștii noștri, îi petrec, sunt extrem de responsabili, prin urmare, odihna este garantată. Noi suntem gata să facem totul pentru ca turiștii noștri să rămână mulțumiți”.
Și la final, vreau să vă spun că eu, personal, sper să revin în această țară cât mai curând, iar îndemnul meu pentru toată lumea este să nu rateze șansa și să meargă cât mai repede într-o vacanță în Georgia. Amintiri de neuitat vă sunt garantate.
Și nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc organizatorilor de la Condor Turism și iRest pentru această șansă unică, dar și reprezentanților Air Moldova pentru suportul și susținerea acordată.