Ministerul Agriculturii din Ungaria a anunțat că începând de miercuri este interzis importul a 25 de produse agricole și cereale din Ucraina. Măsura este temporară și va fi valabilă până în 30 iunie, scrie hirado.hu. Ungaria, care anunţase deja o interdicţie asupra importurilor de cereale ucrainene, pe motiv că destabilizează piaţa naţională, va extinde această măsură la zeci de produse agroalimentare începând de miercuri, relatează France Presse, citat de Digi24.RO.
Potrivit unui decret publicat în noaptea de marţi spre miercuri în Jurnalul Oficial, nu vor putea fi vândute pe teritoriul ungar, pe lângă cereale şi produse oleaginoase, nici făină, miere, ulei, carne provenind din Ucraina.
Aceste restricţii sunt în vigoare până la 30 iunie. Măsura este motivată pentru a proteja fermierii și consumatorii din Ungaria. Astfel, guvernul a dispus interzicerea temporară, cu efect de miercuri, a importului celor mai importante cereale din Ucraina, precum și a acelor produse agricole, în cazul cărora lipsa măsurilor UE i-a expus pe fermierii maghiari la o situaţie de piaţă în fața cărora nu pot fi protejați, a declarat ministrul Agriculturii din Unagria, István Nagy, în legătură cu decretul guvernamental publicat marţi. El a explicat că interdicția acoperă, printre altele, cerealele, semințele de rapiță și de floarea soarelui, făina, uleiul de gătit, mierea și unele tipuri de carne.
Potrivit acestuia, Ungaria nu interzice tranzitul acestor produse pe teritoriul său, dar la graniță ele vor fi monitorizate cu ajutorul dispozitivelor electronice și a patrulelor. Tranzitul acestor produse va fi monitorizat în toată țara.
Transportatorii care încalcă regulile riscă amendă, iar sancțiunile pot viza și marfa transportată, a adăugat István Nagy. Potrivit ministrului, pentru a se preveni încălcarea interdicției, va fi notificat și Sistemul electronic de control al traficului rutier de mărfuri. István Nagy a declarat că se așteaptă ca măsurile introduse pentru perioada menționată să ofere o ocazie UE de a lua măsuri semnificative și de durată, de a reconsidera scutirile de taxe vamale a mărfurilor ucrainene și de funcționare a coridoarelor de solidaritate.
În cazul coridoarelor de solidaritate deja deschise din Ucraina către Uniunea Europeană, adică rute de transport terestru facilitate, ar fi necesar un acord la nivelul UE cu Ucraina, care să garanteze că produsele ucrainene care sunt exportate prin intermediul acestora vor fi direcționate către piețele țintă inițiale. Bruxelles-ul a promis că cereale ucrainene vor fi livrate în țări din Africa și Orientul Mijlociu, pentru a combate foametea de acolo, dar acest lucru nu s-a întâmplat, potrivit sursei citate. Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, nu poate fi menținută scutirea completă de taxe vamale pentru mărfurile agricole ucrainene care sunt produse cu un avantaj competitiv semnificativ mai mic decât cel european, datorită dimensiunilor uriașe a plantelor și practicilor de cultivare și protecție a plantelor care nu mai sunt permise în Uniunea Europeană.
Ministrul a adăugat că fermierii așteaptă de la Uniune condiții de piață echitabile pentru agricultura europeană. Guvernul maghiar este întotdeauna alături de fermierii maghiari și protejează interesele agriculturii maghiare, se subliniază în comunicatul transmis de Ministerul Agriculturii din Ungaria.