Adunarea Generală anunțată pentru 21 mai va fi un exercițiu electoral politic, pus la cale de PAS și Maia Sandu. De această părere este analistul politic, Vitalie Catană. În cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV, expertul a declarat că astfel, Maia Sandu și PAS vor să elimine alte partide de pe segmentul european.
VITALIE CATANĂ, analist politic: 21 mai este un exercițiu electoral politic clar, pentru că Maia Sandu vrea să-i pună în încurcătură pe toți ceilalți, inclusiv pe pro-europeni. Vor să facă în felul următor, să se identifice cu ideea europeană, să elimine pe toți ceilalți de pe acest segment, alte partide europene. Vreau să văd, dacă-i vor primi pe toți ceilalți la acest miting, dacă îi vor primi și pe cei care au alte păreri, pentru că asta înseamnă Adunare Națională – să auzim anumite opinii.
Până în acest moment, nici Maia Sandu, nici alți reprezentanți ai puterii PAS nu au comentat aceste declarații ale analistului politic.
Amintim că în data de 10 aprilie, Maia Sandu a intervenit cu o adresare directă către cetățeni în care i-a îndemnat să participe la Marea Adunare Națională pe 21 martie, a cărei scop, susține președinta, este ca cetățenii să spună întregii lumi că sunt europeni, iar UE este calea aleasă de ei.
Președintele a anunțat că va avea discuții în perioada următoare cu forțele politice pro-europene de la noi, cu societatea civilă și mediul academic detalii legate de acest eveniment.
Drept reacție, unii președinți de partide au declarat că se vor alătura Adunării, alții, declarând că vor veni, dar vor avea o altă poziție decât cea anunțată de Maia Sandu.
Ulterior, s-a aflat că pentru ziua de 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale sunt planificate și alte evenimente, pe lângă Adunarea anunțată de Maia Sandu.
Înainte de mitingul anunțat de președintele țării în susținerea integrării europene, pentru ziua de 21 mai, în Marea Adunare Națională era deja planificat un protest individual al lui Nicolae Besedovschi, veteran al Războiului de pe Nistru împotriva corupției din Serviciul Vamal, un târg al producătorilor locali și un miting al PSRM, Piața Marii Adunări Naționale fiind rezervată de socialiști pentru 21 mai, încă în data de 30 mai 2019.
Mai exact, PSRM a rezervat piața pentru ani întregi, chiar până în anul 2025. Potrivit demersului depus de PSRM, la miting-ul organizat de ei ar urma să vină 20 000 de persoane, de la 08:00 și până la 22:00. Tot pe 21 mai curent, Inițiativa civică „Mișcarea pentru Popor”, din care fac parte mai mulți activiști și politicieni, inclusiv Partidul „ȘOR”, are de gând să protesteze toată ziua, la fel în Piața Marii Adunări Naționale și tot între orele opt și 22.
La Primăria municipiului Chișinău, organizatorii manifestației au solicitat să fie rezervată anume această locație, menționând că vor aduce 50 000 de persoane.
Aceștia au înregistrat solicitarea lor în data de 5 aprilie curent. Potrivit legislației, în cazul în care sunt mai multe solicitări de acțiuni pentru aceeași locație și același timp, autoritățile publice locale trebuie să organizeze consultări cu autorii solicitărilor pentru a decide cine și ce face.