Un fotbalist profesionist tunisian a murit după ce şi-a dat foc pentru a protesta față de ”statul poliţienesc”, a declarat fratele acestuia. Nizar Aissaoui, 35 ani, care nu avea club după ce jucase la mai multe echipe din prima ligă şi din diviziile inferioare, şi-a dat foc luni în localitatea Haffouz din regiunea Kairouan (centrul ţării), scrie digi24.ro
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook înainte de a trece la fapte, Nizar Issaoui afirmă că a decis să se condamne pe sine la ”moarte prin foc”. ”Nu mai am energie, iar statul poliţienesc trebuie să ştie că pedeapsa va fi executată în această zi”, a adăugat el.
Gestul său aminteşte de cel al lui Mohamed Bouazizi, un vânzător-ambulant care şi-a dat foc în data de 17 decembrie 2010, declanşând revoluţia tunisiană care a pus capăt regimului preşedintelui Zine el Abidine Ben Ali, în prima revoltă a Primăverii arabe, care apoi s-a întins şi la alte ţări din regiune.
Potrivit presei tunisiene, Nizar Aissaoui a protestat față de autorități după ce a fost acuzat de ”terorism” când s-a prezentat pentru a depune plângere împotriva unui vânzător de fructe care vindea banane cu zece dinari (3 euro) kilogramul, dublu faţă de preţul fixat de autorităţi.
Un clip video, care circulă pe reţelele de socializare, îl arată pe Nizar Issaoui filmat cu telefonul urlând: ”Pentru o dispută cu o persoană care vindea banane cu 10 dinari, m-au acuzat de terorism. Terorism pentru o ceartă legată de banane”.
Internat în primă instanţă la un spital din Kairouan, Nizar Aissaoui, cu arsuri de gradul al treilea, a fost transferat la un spital de arşi din Tunis. ”A murit ieri seară şi va fi înmormântat azi”, a declarat fratele său Ryad Issaoui citat de Agerpres. Potrivit presei tunisiene, după anunţul morţii sale, joi seara, au avut loc ciocniri în localitatea Haffouz între tineri manifestanţi şi poliţişti, care au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.