După câteva luni de așteptare, Judecătoria Chișinău sediul Râșcani a început examinarea contestației depuse împotriva deciziei Comisiei pentru Situații Excepţionale de suspendare a licențelor a șase posturi TV. La ședință însă nu s-au prezentat reprezentanții pârâţilor: a CSE și a Guvernului. Din acest motiv, ședința a fost amânată pentru 13 aprilie.
La doar câteva minute de la începerea primei şedinţe de judecată în dosarul suspendării licenței de emisie a șase posturi TV, judecătorul Grigore Cazacu a anunțat amânarea ședinței.
GRIGORI CAZACU, judecător : „Fixăm următoarea ședință pentru examinarea cererii avocaţilor pentru 13 aprilie, ora 14:30”
Din partea pârâţilor, Comisiei pentru Situații Excepţionale și a Guvernului, niciun reprezentant nu s-a prezentat în instanță, deşi răspunsul CSE și poziția oficială a Executivului cu privire la cererea de chemare în judecată le-a fost înmânat avocaților reclamantului în ajunul şedinţei.
NATALIA BAYRAM, avocat : „Referinţa de astăzi a fost semnată chiar de premierul Dorin Recean. El spune că cererea noastră este absolut nemotivată și nefondată și roagă să fie refuzată cererea noastră de suspendare a deciziei Comisiei. Vom avea toate contraargumentele pregătite pentru procesul de mâine.”
DMITRI BEZOBRAZOV, avocat: „ Comisia a luat o decizie nemotivată, ilegală și fără a avea autoritatea să o facă. Referinţa a fost oferită literalmente aseară tuturor participanților la proces din partea posturilor TV.”
Judecătorul, la cererea avocaților a celor șase posturi TV, a acordat apărării o zi pentru a se familiariza cu acest document și cu argumentele pârâţilor.
Am solicitat de la Guvern un comentariu la această temă, dar până la difuzarea reportajului nu am primit răspuns de la purtătorul de cuvânt al Cabinetului de Miniștri, Daniel Vodă.
Amintim că în 16 decembrie 2022, Comisia pentru Situații Excepţionale a suspendat licențele de difuzare a șase posturi TV: Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 și Orhei TV.
Prim-ministrul Natalia Gavrilița, președinta de atunci a CSE, a justificat această decizie prin necesitatea păstrării păcii și a coeziunii sociale. Declarația a fost făcută, pe 21 decembrie, după ședința cabinetului de miniștri. „Sunt mai multe elemente și criterii care au fost luate în considerație la luarea deciziei CSE. Este vorba despre dezinformare. Este periculos pentru cetățenii noștri în condițiile în care ne aflăm. Trebuie să ne asigurăm că cetățenii noștri primesc informația corectă și pot avea încredere în mediul informațional în care trăiesc și activează.
Dacă vrem să avem pace și coeziune socială bazată pe fapte reale, nu pe invențiile, semiadevărurile, manipulările unor anumite grupuri, atunci noi trebuie să fim hotărâți”, a argumentat Natalia Gavrilița.
Iar deputatul PAS, Marcela Adam a declarat anterior că decizia CSE vine după o perioadă de monitorizare care a demonstrat grave abateri de la Codul servicilor media audiovizuale, cât și un interes aparte pentru promovarea unei agende politice a unui alt stat. Șefa Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu a declarat că motivele care au stat la baza deciziei CSE au fost încălcarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale și modul în care războiul din Ucraina a fost reflectat sau ignorat.
Decizia CSE a fost atacată în judecată de posturile TV vizate, dar din 16 decembrie nu a avut loc nicio ședință pe fondul cauzei.
Reclamanţii consideră decizia CSE nefondată și ilegală.