În comuna Zorile din raionul Orhei, din care face parte satul cu același nume, continuă lucrările de modernizare a infrastructurii. Astfel, în localitatea, care este printre primele incluse în Strategia de dezvoltare a raionului Orhei pentru 2022-2027, lansată de autoritățile locale, au început recent lucrările prevăzute în a doua etapă a proiectului. Lucrări similare de modernizare au loc și în comunele Inculeț, dar și în Ocnița-Țărani, tot din raionul Orhei. Potrivit autorului proiectului, anul acesta, se propune modernizarea a 30 de localități.
Investițiile în infrastructură, dar și în celelalte proiecte sunt, apreciate, în primul rând de localnicii din comuna Zorile din Orhei, printre primele incluse în Strategia de dezvoltare a raionului pentru 2022-2027.
„Foarte bine este făcut. S-a făcut nu doar în centrul localității, dar și pe întreg teritoriul. Este foarte frumos și bine. Au făcut această stradă principală și până în celălat capăt de sat.”
Conform Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei pentru anii 2022-2027, intitulată „Raionul Orhei, raion de vis”, anul trecut, în comuna Zorile au fost implementate mai multe proiecte pentru localnici. Mai exact, în localitățile din comună a fost renovat punctul medical și a fost reparată curtea gimnaziului.
ANASTASIA MEDINSCHI, directorul gimnaziului din com. Zorile: „ În 2022, în luna august, nu, paremi-se în luna mai, a fost aprobat de la Consiliul raional să ni se acorde o sumă de bani pentru schimbarea pavajului din curtea instituției de învățământ. Pe parcursu verii s-au făcut deja lucrări deja. La 1 septembrie, când am avut careul solemn, deja a fost inaugurat și pavajul. Totul este deja cât de cât frumos. De asemenea, a fost schimbat gardul. Suntem
foarte mulțumiți de toate schimbările care s-au făcut.”
Deasemenea, în Zorile, a fost amenajat un parc și construită o estradă, au fost construite și reabilitate drumuri importante, unele pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice, spun reprezentanții autorților locale. Potrivit președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, în ultimii doi ani, în comuna Zorile, au fost investiți în jur de cinci milioane de lei în obiective de infrastructură. Alte peste două milioane de lei au fost acordați pentru extinderea iluminatului stradal din localitățile din comună.
DINU ȚURCANU, președinteleraionului Orhei, PP „ȘOR” : „Așa cum a fost anunțat de către echipa de conducere a Consiliul raional Orhei, de către domnul președinte, Ilan Șor, pentru raionul Orhei a fost propus un proiect grandios care se numește „Raionul Orhei, raion de vis” și în cadrul acestui proiect, pe parcursul a patru ani, ne propunem să renovăm din talpă toate cele 74 de localități din raion. Toate aceste investiții fiind făcute din bugetul local, raional și datorită sponsorilor pe care noi îi identificăm. Per total, în comuna Zorile, în ultimii doi ani au fost investiți circa 5 milioane de lei.”
Despre faptul că situația în localitate s-a schimbat, a vorbit și secretarul Consiliului local al comunei Zorile.
NINA GULER, secretarul Consiliului local al comunei Zorile: „ Am câștigat proiectul cu estrada de vară. Parcul central a fost renovat, a fost dotat cu bănci, teren de joacă, s-a extins iluminatul stradal, s-a făcut drumul central din Zorile în varianta de asfalt, s-a făcut pavaj în fața școlii, centrul medical a fost renovat și pavajul făcut în fața centrului și foarte multe alte proiecte, de care noi ne bucurăm extrem de mult.”
Potrivit autorităților locale, scopul Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei este de a-i convinge pe cei plecați în străinătate să revină în țară și să se bucure de condiții decente la ei acasă. În acest sens, investițiile în raionul Orhei, potrivit estimărilor reprezentanților autorităților publice locale de acolo, permit crearea a peste 10.000 de locuri de muncă. În 2022, șase comune au fost modernizate conform Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei, mai spun autorii proiectului.