Își cară fiica bolnavă, de 18 ani, în spate 1km, pentru ca aceasta să primească îngrijiri medicale. Din cauza drumurilor inaccesibile, ambulanța nu poate ajunge până la ea. Trăiește cu frică într-o casă ce riscă să se prăbușească, iar pentru că nu a primit salariul de asistent personal deja de două luni, cu greu găsește ce să pună pe masă. Mai multe detalii despre realitatea dură pe care o trăiește Elena Volovadiuc din satul Sinești, Ungheni, aflați în reportajul ce urmează.
Elena Volovadiuc locuiește în partea de sus a satului Sinești, din raionul Ungheni, unde drumurile sunt inaccesibile. Fiica ei de 18 ani suferă de sindrom down și deseori are nevoie de îngrijiri medicale, iar pentru asta femeia trebuie să o care în spate mai bine de un km până ajung la ambulanță.
ELENA VOLOVADIUC locuitoare a satului Sinești, Ungheni : „E foarte greu de spus, fiindcă este dureros. Drumul poți să spui că este ca o cărare și este imposibil să ajungă ambulanța aici. Fata, dacă aveam nevoie, o duceam în spate. Ce să fac, altă ieșire nu aveam.”
Ca să meargă la magazin, trebuie să parcurgă aceeași distanță numai că prin râpi și șanțuri.
ELENA VOLOVADIUC locuitoare a satului Sinești, Ungheni : „Eu mai merg pe această cărare, iată pe dealurile și râpile celea. Drumul acesta duce și el spre magazin, dar tot prin râpi și hândichiuri trebuie să mergi.”
Toată speranța într-un viitor mai bun era în băiatul mai mare, care a fost câțiva ani plecat peste hotare, pentru a aduna bani de o nouă casă. Cea în care locuiesc riscă să se prăbușească. Dar nu a fost să fie, la întoarcere, băiatul a fost jefuit și bătut crunt. De atunci, se întreține muncind cu ziua prin sat, pe unde îl primește, căci din cauza loviturilor, acum și el este bolnav. Acesta continuă să locuiască în aceeași casă avariată alături de mama lui.
ELENA VOLOVADIUC locuitoare a satului Sinești, Ungheni : „Ea nu are temelie, intră în pământ. Aici este podul, vedeți ce curent este și plouă. Acolo la fereastră crapă, se presează în jos. E greu, îmi este frică să locuiesc în ea.”
În coridor, casa nici măcar nu are pod, femeia a acoperit gaura cu o ușă ca să nu înghețe din cauza aerului rece ce pătrunde pe acolo. Nu are dulapuri, a improvizat o cameră cu pereți din foi de ardezie și peliculă, acolo pune hainele și tot ce nu încape în casă.
ELENA VOLOVADIUC locuitoare a satului Sinești, Ungheni : „Nu am dulapuri și pun și eu prin saci și când am nevoie iau din saci.”
Elena spune că familia sa trăiește foarte greu, nu le ajunge bani nici măcar pentru alimente. Salariul de asistent personal nu l-a primit de două luni întreținându-se numai din alocația de invaliditate de 1800 de lei pe care o primește fiica sa.
ELENA VOLOVADIUC locuitoare a satului Sinești, Ungheni : „Alții poate nu știu de bine, dar noi cu lacrimi ne culcăm și cu lacrimi ne sculăm. E foarte greu!
– La sfârșit de lună, ajungeți mereu fără bani?
– Întotdeauna, eu ajung pe la jumătate de lună și deja zic, iată, iar.”
Improvizat este și beciul din gospodărie, care e mai degrabă o groapă în pământ unde cobori pe o scară din lemn. Pentru alte construcții nu are bani, mai mult decât atât, spune ea, pe zi ce trece se îngroapă în datorii.
ELENA VOLOVADIUC, locuitoare a satului Sinești, Ungheni :„ Am datorii de acum 5 ani. Eu primesc puțin și dau câte puțin. Dau unei persoane și pe altă persoană o rog să mai aștepte, și tot așa. Iată am noroc de vânzătoarea de la magazin că îmi dă alimente pe datorie.”
Asistentul Social din sat spune că femeia a primit câteva ajutoare unice și o susțin ori de câte ori pot, dar salariul întârzie la toată lumea, nu doar la ea.
„Înregistrare audio Ion Bodrug asistent social Asistenții personali primesc salariu de la Chișinău, de la minister, nu de la direcție și din acest motiv întârzie o lună, două. Dar oricum primesc salariu. Eu i-am făcut un ajutor de 4900 de lei, a primit acești bani acum o săptămână și i-am făcut un alt ajutor sprijin familiar tot 4000 de lei.”
Elena Volovadiuc locuiește în satul Sinești, raionul Ungheni, la 98 km de orașul Chișinău.
